Tagged: moldova

Angajatul, sclavul cu gura închisă în fața șefului

Despre atitudinile unor angajatori față de angajați și despre cum sunt dresate generații de robi cu frustrări impuse prin valorile nescrise din societate (dar și din familie). O precizare doar, aici povestea nu e despre supunere, ci despre cum viața plină de ”superiori” deștepți care încearcă să te fută și să-ți închidă gura, dar tu nu taci și nu îi lași să-ți violeze libertatea la exprimare. Desigur că va rămâne încă mult loc pentru a fi adăugate puncte de vedere legislative și virgule din experiența fiecărui cititor.

Pe scurt și pe rând, inspirat dintr-o istorie reală.

Prima experiență de angajat vine din adolescență, de pe la vârsta de 15 ani. Îmi aduc aminte acele câteva zile de trezire la 5 dimineață și culcare la miez de noapte. Patru sau cinci zile, atât a rezistat organismul prima experiență de hamal la piața din oraș. Entuziasmul a dispărut repejor nu doar din motiv că fizic era dificil, ci din cauza muncii neorganizate și a atitudinii angajatorului. Cine a lucrat în astfel de domenii (muncă la negru) știe cum e să mănânci undeva după un perete, departe de ochii angajatorului. Pentru că, în timpul mesei nu lucrezi, iar asta nu-i aduce șefului senzația că totul merge conform planului său inexistent.

Încercările din afara țării, în calitate de ”gastarbaiter”[1], la fel mi-au conturat percepția despre cel ”superior” și cel ”inferior”. Atitudinea angajatorilor atât la vest cât și la est a fost aproximativ aceeași. Mâncat pe fugă, odihnă puțină, muncă neorganizată și mutra nemulțumită a șefului atunci când din cele 12 ore de muncă încerci câteva minute să le petreci pentru tine (vorbind la telefon, răsfoind o carte sau orice alte ocupații de recreere).

(De aici mă voi limita la detalii, pentru a evita transformarea acestui text în unul plângăreț).

Despre acest tip de atitudine față de angajat, cu siguranță că fiecare al doilea moldovean cunoaște din propria experiență. Plus că aerele similare de regi și regine sunt întâlnite în practic în tot sistemul. Începând de la prima profesoară care te-a învățat să stai ascultător în bancă (utilizând metode cum ar fi strigatul, umilitul sau comparații de gen ”ești prost ca X, capabil de păscut oile de la stâna din satul vecin” etc).

Odată cu avansarea pe așa zisa scară a inteligenței, întâmpini aproape aceleași modele de comportament, doar că ei/ele sunt îmbrăcați puțin altfel, au diplome, și își desfășoară activitatea în instituții de învățământ superior. Diverși(se)[2] secretari, lectori, decani și șefi de catedre, cu grade științifice, persoane care lucrează cu oamenii și ai crede că ei ar trebui să fie un exemplu de urmat în comunicare. Dar, cu părere de rău o bună parte au aceleași năravuri de burjui. Dacă ai fost student în Moldova, adu-ți aminte de privirile unor figuri importante de la facultate, apoi uite în fluturașul de salariu pe care îl primești acum.

Aroganța și importanța ”dumnezeilor șefi” în realitate există, e la fel de pronunțată ca la personajele laminate din seriale TV de larg consum care promovează niște valori materiale drept principala realizare în viață. (Să nu fi fost metafore, erau suficiente câteva înjurături).

În tot acest drum de cunoaștere și învățare a caracterelor din lumea profesională, tânărul naiv reușește să se adapteze. Diferit desigur. Ei și ele, tinerii naivi, se împart în două categorii (aș fi vrut să evit această clasificare) sau mai bine de spus, aleg două căi diferite de a-și trăi viața de angajat.

Cărarea întâi încurajează supunerea oarbă (asemeni credințelor în zeități), tăcerea (să nu pui multe întrebări, să accepți orice sarcini, să lucrezi peste program fără să ceri plată suplimentară sau fără să critici cumva munca neorganizată etc), lingușirea (în popor îi mai zice ”pupatul în cur”) și încă o trăsătură pentru care încă nu i-am găsit denumire (un fel de atitudine față de job caracterizată prin comportamente similare cu ceva între fanatism religios de tip sectă și o diagnoză psihiatrică [un specialist în domeniu ar spune corect, eu doar presupun] de tipul tulburărilor obsesiv compulsive).

A doua cale este în opoziție cu prima, presupune lupte și dezbateri continue. Îi voi numi simbolic lucrătorii ”neascultători”, deși șefilor le-ar place să-i numească ”obraznici”. Apărarea drepturilor angajatului și promovarea respectării libertății la exprimare sunt de obicei mai importante decât propria avansare în carieră a ”neascultătorilor”. Totodată aceștia mai sunt și un fel de activiști la locul de muncă, care se solidarizează cu colegii atunci când sunt intimidați, discriminați sau certați de către ”sfinții superiori”.

Fiecare alege din care categorie de angajați să facă parte. Eu am ales-o pe cea de-a doua. Am avut de pierdut ceva din cauza acestei alegeri? Nu, n-am avut, doar mi-am câștigat ceva atenție negativă de la oameni care mă vor ține minte toată viața. Nu știu dacă este de rău sau de bine, știu doar că de fiecare dată când vor vrea să calce peste oameni se vor gândi înainte de a face acel pas.

[prea multe istorii s-au împletit în acest text ”moralist” care se dorea a fi mult mai scurt, voi trece la o concluzie]

De ce este mai bine (în viziunea mea) să fii în rol de angajat ”neascultător” decât ”ascultător”? Câteva exemple din viață.

  • Instituție de stat

La o instituție de învățământ din mediul rural, în perioada sărbătorilor de crăciun, preotul cu matușca au organizat colinde bisericești în incinta școlii la careul săptămânal. Pentru că învățământul este laic, iar astfel de evenimente (cu stropitul cu agheasmă, colaci, icoane, lumânări și tot felul de obiecte de cult) ar trebuie să se desfășoare în biserică și nu la școală. Am scris o postare critică pe facebook despre acest fenomen, după care directoarea m-a chemat la cabinet și a încercat să-mi țină lecții despre ce trebuie și ce nu trebuie de scris.

Cu câteva luni înainte de slujba religioasă la careu, în perioada electorală, am refuzat să merg la o întâlnire cu un candidat la scaunul de deputat în parlament (era Candu sau Filat, nu-mi aduc aminte exact). ”Cum adică nu vrei să mergi? Dap așa trebuie.”, îmi spunea cineva din administrația școlii. Asta după o zi de lucru, profesorii trebuiau să meargă să-l asculte pe nu știu ce politician. [Nu m-am dus.]

  • Organizație non-guvernamentală

Înainte de a începe lucrul într-un ONG credeam că în aceste organizații ale societății civile se găsesc oameni cinstiți care luptă pentru diverse valori mărețe și egalitate. Corect, se găsesc astfel de oameni, doar că nu sunt atât de mulți cum credeam. Aici ierarhiile, diferențele salariale și volumul inegal de sarcini, sunt prezente la fel ca în corporații de milioane. În cazul meu, se încerca impunerea spre semnare a unui contract în care erau stipulate o serie de puncte irelevante jobului, exploatarea forței de muncă a mea și a colegilor (realizarea unor taskuri suplimentare, pentru care de fapt nu eram plătit).

Refuzul m-a costat un an de lucru în baza contractului de prestări servicii (în loc de contract de muncă). În schimb am obținut o independență în organizarea muncii alături de o echipă performantă care promovează libertatea de exprimare și egalitatea nu doar în teorie, ci și în viața de zi cu zi.

  • Societate cu Răspundere Limitată

Propunerea de a lucra aici veniseră de la un prieten și coleg. Deși nu aveam mare experiență în domeniu, am fost acceptat și am acceptat poziția part-time. Jobul îmi permitea luxul de a fi foarte flexibil în ceea ce ține de timp. Puteam lucra de oriunde și (din greșeală acceptam) la orice oră. Nu tot timpul mă aranja acest program, dar din motiv că învățam multe lucruri din mers, îmi plăcea ceea ce fac și o făceam cu pasiune. Domeniul de activitate presupunea (nescris) un tip de comportamente (cu o doză de rezerve). Primele semne de cenzură le-am observat când am descoperit un punct banal dintr-un regulament la etapa de elaborare, în care era stipulat ceva în legătură cu stickere-le lipite pe echipamente (m-am amuzat, pentru că lucram de la propriul laptop și nu putea nimeni nimic să-mi reproșeze în mod direct). Dar, comedia s-a încheiat (am depus cerere de concediere) după ce am fost certat pentru un like pe facebook.

Like-ul m-a costat emoțional foarte mult. M-a făcut să testez libertatea de exprimare, să cobor cu picioarele pe pământ și totodată să descopăr un alt nivel de relaționare dintre angajat-angajator-colegi-prieteni.

Să fii ”ascultător” sau ”neascultător”? Fiecare decide de sine stătător. Vrei să trăiești în bula ta de confort în care cineva trebuie să ia deciziile pentru tine, indiferent dacă acestea încalcă libertățile altor oameni? Nu ai decât. O chestie doar, tu în calitate de angajat nu-i ești dator cu nimic angajatorului, salariul pe care îl primești este pentru munca și efortul depus de tine, nu pentru faptul că șeful îți face o favoare.

PS Mereu vor exista ”neascultători” care nu vor putea sta cu gura închisă, la care ”ascultătorii” se vor uita dintr-o parte și îi vor admira pe ascuns. Tu alegi cine să fii.

[1] Cuvânt din limba rusă. Muncitor la negru în afara țării de origine.

[2] A se citi la sexul care place și/sau corespunde cu vreo amintire din viață (ea sau el).

Sursa foto: https://www.cartoonmovement.com/cartoon/23304

Pentru unii e stânga, pentru mine sunt doar niște valori

Când eram adolescent, auzeam deseori vorbe că ”politica este murdară și mai bine să nu te bagi”, că ”sunt bandiți și e periculos”. Eu de fire și din educație fiind un om pașnic, o bună parte din viață așa și am trăit, neimplicându-mă și neinteresându-mă de politică. Probabil că din acest motiv nici nu sunt tare priceput la ideologiile politice și tot felul de concepte din aceste filosofii. Dar, în ultimii ani nedreptățile, ilegalitățile, corupția, medicina ineficientă și justiția cumpărată, m-au împins să răsfoiesc buchii din domeniu pentru a înțelege ce este politica de dreapta și de stânga (despre care atâta se vorbește).

Câțiva ani de lucru la stat în domeniul educației într-un raion de la nordul țării, mi-au arătat cum sunt plătiți și cum funcționează sistemul bugetar. Revolta interioară crăpa în șapte când vedeam salariul de 2200 lei la fiecare sfârșit de lună. Trebuia ceva de făcut. Paharul de cercetare în teren s-a umplut atunci când am început să fac organizare comunitară la Chișinău. Ochii mi s-au deschis și mai tare, văzând cât de dificil este dialogul dintre autoritățile publice locale și cetățeni. Necesitățile oamenilor în majoritatea cazurilor sunt ignorate. Nu pot să mai înțeleg care este rostul statului atunci?

Ultima etapă pentru înțelegerea direcției politice cu care m-aș putea identifica, a fost atunci când am devenit președintele unei asociații obștești și m-am ciocnit direct cu sistemul birocratic din țară. Am văzut fișele salariale și tot felul de tabele contabile, și cel mai important, cifrele pe care le plătește fiecare cetățean lunar și anual la stat. Aici cum se zice ”mi-a sărit căpăcelul”. Sumele enorme pe care le dăm statului (impozite din partea angajatorului, impozite din partea cetățeanului, asigurări sociale și medicale achitate la fel de ambele părți)  în mod normal ar trebui să fie investite în așa fel încât cetățenii să beneficieze de medicină, învățământ, servicii sociale, pensii etc., însă acest lucru nu are lor. Banii pe care îi achită cetățenii la bugetul statului se duc undeva într-o gaură neagră, oamenii simpli muritori cu greu târâindu-se de la o lună la alta, iar alții mai bogați apar tot mai mult cu automobile luxoase pe străzile găurite din țară.

Activitățile și căutările pentru a mă regăsi într-un curent politic, m-au făcut să înțeleg că mai aproape de principiile de viață îmi sunt: participarea cetățenilor la procesul decizional, egalitate de șanse, egalitate de gen, asigurarea cetățenilor cu adăpost și hrană, respectarea drepturilor muncii, libertatea de exprimare, impozitarea bisericilor, medicina și învățământ gratuit, reducerea corupției la zero. Aceste idei de fapt fac parte din doctrina politică social democrată. În continuare încerc să fac un exercițiu de imaginație, fără noțiuni și concepte teoretice, despre unele acțiuni pentru Republica Moldova care cred că ar contribui la o dezvoltare un pic mai sănătoasă a societății noastre.

Pe scurt.

Pe parcursul a 28 de ani de independență a Republicii Moldova, partidele politice de la guvernare nu au făcut nimic altceva decât să fragmenteze societatea în tabere fictive, acestea fiind ușor manipulate prin diverse concepte cum ar fi ”dreapta este unirea cu România, stânga este Rusia, centru prieteni cu toți, pericolul din occident etc”. De la un mandat la altul, partidele politice s-au aflat într-o continuă campanie electorală, aceștia înecându-se în propriile promisiuni și uitând de oamenii vii care trăiesc în această țară.

Fără a face cunoștință cu programele electorale ale partidelor din Republica Moldova, vin cu o serie de propuneri, aparent naive, dar necesare (cel puțin așa îmi pare la momentul scrierii acestui text):

  1. Asigurarea hranei, adăpostului și combaterea sărăciei

Cum poate fi făcut acest lucru? Din banii cetățenilor, așa cum și celelalte puncte care urmează.

Într-o țară în care există cetățeni care nu au unde trăi și nu au resurse pentru a se alimenta, economia se pare că scade continuu. Pentru că sunt necesare cheltuieli suplimentare pentru asigurarea securității, din motiv că cetățeanul care flămând și fără casă va comite infracțiuni pentru s supraviețui, iar producătorul autohton va vinde și produce mai puțin (deci economic dezavantajos).

  1. Medicină gratuită

Cu cât mai mare grijă are statul de sănătatea cetățenilor țării sale, cu atât mai mult se poate de economisit și de reinvestit tot același domeniu. Până la urmă, această medicină gratuită nu este chiar gratuită. Majoritatea populației plătește taxe pentru asta. Este posibil.

  1. Învățământ gratuit

Acest lucru se pare că este cât de cât asigurat. Școlile sunt gratuite, însă familiile social vulnerabile rămân a fi marginalizate, având în vedere sistemul de asistență socială de doi bănuți pe care îl avem la moment. Dacă nu ar exista organizații internaționale care ar oferi ajutor umanitar atunci mulți din copiii din familiile nevoiașe nu ar avea nici măcar haine pentru a merge la școală. Ne mai vorbind despre rechizitele și alimentația necesară.

  1. Egalitatea de șanse

Despre egalitatea de șanse în mare parte doar se vorbește, în realitate e total diferit. Dacă cetățeanul/tânărul/copilul vine dintr-o familie cu o situație financiară bună, atunci acesta beneficiază prin diverse metode (deseori ilegale) de studii de calitate, atitudine preferențială din partea funcționarilor publici, servicii medicale etc. Statul trebuie să asigure egalitate de șanse pentru toți cetățenii săi, acest lucru trebuie să fie obligator.

  1. Egalitatea de gen

Istoria, dar și statisticile arată că inegalitatea pe criteriu de gen este una din cele mai grave din țară, aceasta fiind în strânsă legătură cu violența în familie aplicată față de femei. Salariile egale, accesul la aceleași tipuri de muncă în care domină bărbații, politici de susținere pentru dezvoltarea profesională a femeilor aflate în concediile de maternitate, sunt doar câteva puncte prioritare care nu trebuie să lipsească de pe agenda politică din țară.

  1. Drepturile muncii și sindicate

Deși legislație cu privire la drepturile muncii și la sindicate există, aceasta nu este respectată. Este nevoie de acțiuni stricte de monitorizare a angajatorilor, să fie respectat regimul de muncă, securitatea, să fie asigurate condiții umane de lucru și salarii suficiente pentru un trai decent. Iar cei care nu vor respecta legislația să fie penalizați. Să fie încurajată crearea sindicatelor independente în toate domeniile.

  1. Impozitarea bisericilor

Într-un stat al cărui valori sunt bazate pe egalitate, dreptate și libertate, nu ar trebui să existe tratamente fiscale preferențiale, mai ales atunci când este vorba de profit. Impozitarea bisericilor ar crește bugetul de stat, iar acest lucru va juca un rol important și suplimentar în asigurarea unei vieți de calitate a cetățenilor.

  1. Participarea cetățenilor

Statul social democrat nu poate exista fără o participare a cetățenilor la procesul decizional. Fiecare cetățean are dreptul să se implice, să propună și să solicite. Participând la luarea deciziilor politice statul se asigură că fiecare pas întreprins este făcut împreună și la dorința cetățenilor, deci cu o transparență maximă.

  1. Libertatea de exprimare

Principiul libertății de exprimare este primordial în realizarea tuturor scopurilor enumerate mai sus, dar și în îmbunătățirea calității lor. Fiecare om are dreptul să-și expună liber opinia vis a vis de activitatea statului, desigur cu respectarea drepturilor omului.

  1. Reducerea fenomenului corupției la zero

Orice reforme sunt inutile atât timp cât există fenomenul corupției. Justiția, obligator trebuie să fie independentă de orice culori politice, să se conducă stric de legislație și să întreprindă acțiuni de reducere maximală a corupției. Acest lucru va face posibilă implementarea tuturor pașilor pentru a transforma Republica Moldova într-o țară preocupată de bunăstarea cetățenilor săi.

În această etapă a istoriei Republicii Moldova, lista de acțiuni descrisă mai sus pare utopică, dar consider că ar putea fi realizate. Cum? Pe cale pașnică și participativă. Pentru că cetățenii țării sunt de cea mai mare valoare, nu politicienii.

Sursa imaginii de fundal: https://www.pinterest.com/pin/21462535708591655/

”Colivă” pentru școlile din Republica Moldova

Poveste despre faptul că în instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova se desfășoară evenimente religioase cu diverse ocazii nu mai este o noutate. ”Slujitorii domnului” sunt prezenți la careurile de la primul și ultimul sunet, stropind cu agheasmă și recitând rugăciuni, chiar dacă există copii care împărtășesc alte religii decât cea creștin ortodoxă. Pe lângă participarea la aceste ceremonii laice, dumnealor sunt alături de elevi și la orele de religie ortodoxă. Deci, ei sunt atât preoți cât și învățători, în acest fel nivelul lor de influență asupra copiilor, dar și asupra părinților este unul suficient de puternic. Respectiv intimidările față de copiii de alte confesiuni religioase sunt mai pronunțate, iar legislația cu privire la faptul că învățământul este laic, sunt ușor trecute cu vederea. Mai desfășurat despre Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (B.O.M.), relația cu puterea pentru păstrarea influenței și încălcarea legii puteți citi aici.

Locul preoților este la Biserică, nu într-o instituție de învățământ.

De ce?

Pentru că la școală se educă noi generații de cetățeni, iar pe lângă faptul că elevii sunt învățați litere, cifre și un pic de știință, mai este nevoie de a învăța și despre drepturile omului, libertatea gândirii, egalitate și non-discriminare. Preoții, ”slujitorii domnului” sau reprezentanții B.O.M. (sau oricum altfel doriți să-i numiți) prin propaganda religioasă și a așa ziselor valori creștin ortodoxe promovează:

  • discursuri homofobe (ex. preotul Ghenadie Valuță);
  • discursuri discriminatorii instigatoare la ură (ex. preotul Anatolie Cibric);
  • practici care pun în pericol viața omului (campaniile anti-vaccin, anti-avort);

Învățăturile anti drepturile omului nu trebuie să aibă loc într-o instituție laică de învățământ și nici în oricare alta. Evul mediu demult a trecu, așa că profesorii trebuie să fie la școală, iar preoții la biserică. Această formulă ar trebui să fie aplicată în practică, nu doar pe hârtie. Predarea în exclusivitate a religiei creștin ortodoxe și nu a istoriei religiilor nu este altceva decât limitarea dreptului la libertatea de gândire a copiilor. Ministerul Educației Culturii și Cercetării închide ochii la aceste încălcări ale legislației, pentru că mariajul dintre puterea politică și cea religioasă a avut loc demult, iar cetățenii preferă să tacă, pentru că în Moldova nu este ”primit” să te opui șefului. Așa și trăim.

Conflicte între părinți și instituțiile de învățământ din cauza religiei au fost și vor fi foarte multe. Un exemplu recent este școala în care am învățat, Liceul Alexei Mateevici din orașul Dondușeni, despre care nu pentru prima dată se discută în spațiul public. În toamna anului 2018 la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în Republica Moldova a avut loc o ședință cu participarea unui părinte și a reprezentanților administrației liceului cu privire la faptul că în instituția de învățământ sunt încălcate drepturile la libertatea de gândire a copilului. Atunci cazul nu a fost înaintat în judecat pentru că părțile au ajuns la o înțelegere. Reprezentanții liceului au spus că vor avea grijă să nu-i fie încălcată libertatea de gândire a copilului, iar în caz că părintele va mai întâmpina astfel de probleme, să contacteze administrația instituției de învățământ.

Pe 15 martie 2019, în incinta liceului Alexei Mateevici din or. Dondușeni s-a desfășurat ”Festivalul Colivei” la care au participat elevii din clasele a V-a până la cei de a XII-a. În instituția de învățământ a avut loc un ritual medieval excepțional, aceasta a fost împânzită de icoane, lumânări, colaci și alte obiecte de cult.

”Coliva este elementul principal, absolut necesar pentru pomenirea morților. La toate soroacele de pomenirea morților, creștinul se îngrijește să facă o colivă pe care s-o aducă la biserică împreună cu o sticlă cu vin, pentru a fi sfințite.”[1]

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, mâncare şi interior

Fotografie de la ediția a II – a a Festivalului Colivei, liceul Alexei Mateevici din orașul Dondușeni: https://www.facebook.com/cojocari.97/photos/pcb.2297562923866118/2297562697199474/?type=3&theater

Ei bine, dacă s-a ajuns că la școală se organizează praznice gastronomice de pomenire a morților, este greu să discutăm în limitele rațiunii ”pure” despre acest subiect. Se vede că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Direcțiile de Învățământ și alte instituții de învățământ din Republica Moldova sunt în criză de idei de evenimente sănătoase pentru dezvoltarea unei generații de cetățeni. În acest sens propun o serie de evenimente  Dumnealor, inclusiv și administrației Liceului Teoretic Alexei Mateevici din orașul Dondușeni.

Ce alte teme utile, în loc de ”Colivă”, pot fi discutate într-o instituție de învățământ?

  • Cosmos (galaxii, sisteme solare, planete, călătorii în spațiu, oamenii pe planeta Marte);
  • Tehnologii (inteligența artificială, aparate de zbor, calculatoare și diverse alte gadgeturi);
  • Medicină (de la metodele simple până la cele mai inovative de tratament a diferitor boli ale secolului XXI);
  • Geografie și istorie (cele mai mari, curate, vechi, frumoase orașe din lume, diversitatea culturală și religioasă pe pământ);
  • Educație civică (importanța participării cetățenilor la procesul decizional, democrație, drepturile omului, egalitatea de gen, corupție, accesul la informație, rolul cetățeanului în stat);
  • Psihologia omului (senzațiile, emoțiile, cum să faci față greutăților de zi cu zi, comunicarea și interacțiunea în societate).

Lista poate continua la nesfârșit (și poate fi completată participativ), iar tematicile cu siguranță că vor contribui la dezvoltarea unor abilități necesare copiilor atunci când vor păși în lumea adultă. La acest proces pot contribui cel mai mult învățătorii, ei au toate pârghiile necesare pentru a crește o generație care să știe mai mult decât să facă ”colivă” pentru înmormântări.

Dragelor și dragilor, nu îngropați sistemul de învățământ din Republica Moldova, el și așa este deja în groapă.

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Coliv%C4%83

Sursa foto de fundal: https://www.pinterest.com/pin/360710251402886603/

Biserica Ortodoxă între cultură și politică în Republica Moldova

Republica Moldova, la fel ca și multe alte state ex sovietice este actualmente o țară în care majoritatea cetățenilor  – 96.8 % conform ultimului recensământ din 2014[1] – se declară a fi de religie creștin ortodoxă, și aceasta în pofida unor încercări de laicizarea forțată în perioada Uniunii Sovietice. Celelalte grupuri religioase, deși mult mai mici, au și ele un profil creștin (catolic, neoprotestant etc). În noua istorie a Republicii Moldova, ortodoxia, gestionată de cele două mari instituții – Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei – a fost mereu într-o poziție dominantă față de celelalte culte.

Această poziție conține o contradicție evidentă. Pe de o parte, Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie prevede că ”Cultele religioase sunt autonome, separate de stat, egale în drepturi în fața legii și a autorităților publice”  iar discriminarea ”unui sau altui cult religios se pedepsește conform legislației în vigoare[2]. Pe de altă parte, aceeași lege prevede, în articolul 15 (5), că statul recunoaște ”importanța deosebită și rolul primordial al religiei creștin-ortodoxe și, respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în viața, istoria și cultura poporului Republicii Moldova.” Adică, pe de o parte legea prevede o egalitate între grupurile religioase (șanse egale de activitate), iar pe de altă parte aceeași lege motivează un tratament preferențial pentru un cult, Biserica Ortodoxă (iar între ele, așa cum se va vedea, o singură organizație – Mitropolia Moldovei).

Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) este divizată în două tabere mari, dar inegale: Mitropolia Basarabiei aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române și Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove (în continuare Mitropolia Moldovei) sub jurisdicția Patriarhiei Ruse.  Această situație se datorează contextelor și influențelor politice și geopolitice.

Mitropolia Basarabiei, fondată după unirea din anul 1918, și-a stopat activitatea pe teritoriul Republicii Moldova în perioada ocupației sovietice. După destrămarea URSS și declararea independenței, mai exact pe 14 septembrie 1992 Biserica Ortodoxă Română din Republica Moldova a reluat activitatea, aceasta având statut autonom.[3]

Mitropolia Moldovei,[4] deține controlul asupra majorității bisericilor ortodoxe din Republica Moldova, și activează sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, fapt nerecunoscut de Patriarhia Română. Din anul 1989 la conducerea BOM este Mitropolitul Vladimir, în trecut fost secretar al Direcției Eparhiale din Cernăuți,[5] personalitate controversată în viața publică în Republica Moldova.

Articolul în întregime îl puteți citi aici.

Moralitatea de sub unghia moldoveanului ortodox

Să trăiești în concubinaj, să fii homosexual sau lesbiană, să fii pro poligamie și/sau relație liberă, să fii bărbat și să ai păr lung, să fii femeie – să nu ai copii – să nu fii căsătorită – să vrei egalitate de șanse, etc., toate acestea și multe altele sunt niște comportamente în afara limitelor morale în societatea ortodoxă.

Pe când să fii homofob, xenofob, să fii bărbat violent cu membrii familiei, să vinzi icoane – lumânări la pensionarii care dau ultimul leu și să nu plătești pentru asta impozite (astfel devenind un parazit economic pentru întreaga țară), să vinzi apă de la robinet în sticle cu eticheta pe care scrie agheasmă, să prostești persoanele bolnave de cancer prin faptul că le propui creștinilor disperați să pupe oase de oameni morți, să fii funcționar public și să furi – să furi – să furi – să manipulezi – să distrugi instituții și domenii importante în stat (cum ar fi învățământul, sistemul medical, asistență socială etc), asta este trecut cu vederea și acceptat. Până și așa cazuri vocale cum ar fi construcția bisericilor pe teritoriul grădinițelor, care și așa sunt puține și în stare deplorabilă la nivel național, este acceptat drept ceva normal. Chiar dacă pe teritoriul acestei grădinițe au făcut ceremonii funerare în care sicriul cu cadavrul unei persoane a stat afară în timp ce copiii se jucau alături. Continue reading…

Gura închisă a moldoveanului

De mic copil îmi aduc aminte de așa vorbe precum ”nu te băga în politică”, ”mai bine taci”, ”ei știu mai bine” etc. Dacă ești moldovean și citești asta, cu siguranță că ești familiarizat cu aceste sfaturi de pregătire pentru a păși în lumea matură. Noi am fost și suntem în continuare încurajați și educați să nu spunem liber ceea ce gândim despre corectitudinea acțiunilor întreprinse de diverși funcționari publici cum ar fi primarul sau director de colhoz. Atitudinea critică nu este pentru simplii muritori, iar dacă provii dintr-o familie modestă atunci cuvântul tău nu trebuie spus.

Continue reading…

Greva iminentă a pedagogilor din Republica Moldova [PZF]

Pururea o pururea cerească, Floarea stelelor o va păzi, Pe pământ Sindicatul păzească, Rolul muncii în fiecare zi.[1]

Aceste cuvinte și principii răsună în imnul Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova, pe care în realitate organizația nu prea le urmează.
Salariul cadrelor didactice crește de la independență cu viteza bănuțului, profesorii fiind hrăniți doar cu speranța că în următorul an vor fi răsplătiți mai bine pentru munca pe care o exercită sârguincios decenii la rând, în instituții de învățământ iarna încălzite cu sobe, respirând fumul și aerul rece învechit, cu greu educând generații de cetățeni.

Federația sindicatelor este instituția care în mod normal ar trebui să apere drepturile și necesitățile solicitate de către cadrele didactice, iar una din obligațiuni este de a participa împreună cu muncitorii la întruniri de tip mitinguri, demonstrații, acțiuni colective și chiar greve. Nu și în cazul sindicatelor din Republica Moldova – când în luna august 2018 un grup de învățători au scris o petiție către Ministerul Educației Culturii și Cercetării solicitând un șir de revendicări, printre care majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% și cu 100% pentru personalul auxiliar, Sindicatele au tăcut. Atunci profesorilor li s-au alăturat doar unele instituții media și câțiva reprezentanți ai societății civile.

Ce au făcut sindicatele atunci? I-au chemat la cabinet pe câțiva profesori revoltați,[2] pentru a-i convinge să se calmeze și să renunțe la proteste. Mergând la discuția cu sindicatele, profesorii credeau că au fost invitați în calitate de grup de muncitori care au înaintat o petiție cu solicitarea majorării salariilor. Se așteptau că li se va spune că nu sunt bani sau că este un proces îndelungat cu negocieri dificile etc. Însă totul a fost total diferit. Profesorii au încercat să convingă sindicatele, care știu legislația și regulile unor tratative cu autoritățile publice centrale, că ar putea să se folosească de mesajul profesorilor, dacă tot nu le reușește să facă acest lucru. Dar, ”apărătorii drepturilor muncitorilor” s-au arătat deranjați și supărați de mediatizarea exagerată a înaintării petiției. Administrația sindicatelor a luat la rost membrii grupului de la Pedagogi Solidari, de parcă ar fi la un interogatoriu, încercând să-i convingă că pedagogii contestatari n-ar importanți, iar prin acțiunile lor nu ar face decât să se auto-promoveze.

Citește articolul în întregime pe PlatZForma.md

Campania anuală de autopromovare a Ministerului Culturii din bugetul de stat [PZF]

Ministerul Culturii din Republica Moldova a fost vestit prin faptul că de-a lungul anilor a reușit să susțină cu hârtie colorată și creioane evenimentele de importanță culturală din țară. În iunie 2017, ministerul a fuzionat cu cel al educației, sportului și pe cel al științei. De un an și câteva luni există Ministerul Educației Culturii și Cercetării (MECC). Ministra Monica Babuc și unii reprezentanți ai guvernului vizitează evenimente de mare calibru din țară, sarcina principală fiind înmânarea diplomelor sau deschiderea evenimentelor la care trebuie să participe de la câteva sute de cetățeni în sus și, în mod obligator, presa prietenoasă partidului de guvernământ.

CV-urile unor angajați ai ministerului, conform datelor oficiale de pe site-ul ministerului, arată că aceștia au abilități IT, știu a scrie în word, să facă prezentări Power Point și să navigheze pe internet. Calități profesionale  vitale pentru un management guvernamental bun, mai ales atunci când vine vorba de o îmbunătățire a imaginii educației, culturii și cercetării din întreaga țară.

Contribuția MECC la educarea valorilor culturale sunt de lăudat. Dacă tragem cu ochiul peste activitățile ministerului, observăm că cifrele privind suportul financiar din partea statului pentru evenimentele culturale din acest an s-au dublat comparativ cu anul 2017 când ministerul era ”sărac”. Nu este clar unde era surplus de bani, la educație sau la cercetări, dar dacă în 2017 ministerul a susținut financiar 52 de proiecte cu 2 milioane de lei, în 2018 sunt 91 pe listă, cu aproape 4 milioane de lei. Ce a servit la creșterea bugetului pentru proiecte culturale deocamdată nu este clar. Managementul eficient, reducerea instituțiilor de învățământ, colaborarea educației cu biserica ortodoxă, scăderea demografică din cauza că tot mai multe familii pleacă din țară și își iau copiii cu ei? Unde găsim răspuns la această întrebare?

Citește articolul în întregime pe PlatZForma.md

Sursa foto: link.

Luxul BOG (Bisericii Ortodoxe Georgiene): spre drepturile omului prin oligarhie și sărăcie (Studiu de caz) [PZF]

Coaliția internațională interconfesională de organizații a Congresului Mondial al Familiilor (CMF), care luptă pentru ”familia naturală” și se opune avortului, fertilizării in vitro, divorțului, minorităților sexuale și egalității de gen a reușit să tulbure apele, prin discursuri homofobe și instigatoare la ură în Georgia, țara caucaziană unde legea anti-discriminare a fost cu greu implementată, chiar dacă dreptul la libertatea de exprimare și la întrunirile pașnice sunt parțial respectate.[1]

Acest text este un studiu de caz despre relația între biserica ortodoxă georgiană, puterea politică și oligarhia din Georgia. Vom pune accent pe conexiunile organizatorilor celui de-al 10-lea Congres Mondial al Familiei care a avut loc la Tbilisi în 2016, eveniment la care au participat atît oligarhii din Rusia, cât și actualul Președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, organizatorul principal al Congresului al Familiilor ediția a 12-a care va avea loc în perioada 13 – 16 septembrie 2018 la Chișinău[2]cu sprijinul fundației ”Din Suflet”, organizația de binefacere a soției acestuia, Galina Dodon.[3]

Congresul Mondial al Familiilor este o rețea internațională și interconfesională de organizații și mișcări religioase conservatoare ce promovează homofobia, sexismul și anti-avortul sub umbrela discursului ”familiei naturale”.[4] Continue reading…

Harta Chișinăului – un secret de stat sau accesul la informații de interes public [PZF]

Faptul că accesul la informația de interes public în Republica Moldova este o problemă cu care ne luptăm de ani buni nu este noutate.

La începutul lunii mai proiectul cu titlul ”Chișinău, orașul luminilor” propus de A.O. Comunități Active pentru Democrație Participativă și A.O. Centrul pentru Politici, Inițiative și Cercetări ”Platforma” a fost selectat pentru participarea la hackathonul societății civile care în acest an a avut loc la Minsk (Belarus).
Ideea consta în realizarea unei aplicații pentru telefon mobil, care presupune crearea unei hărți interactive pe care locuitorii orașului Chișinău vor putea vedea toate străzile care sunt sau nu sunt iluminate pe timp de noapte. Scopul aplicației este de a crea o mai bună comunicare între cetățeni și Autoritățile Publice Locale, în privința acestei aplicații este vorba de Întreprinderea Municipală LUMTEH, instituție responsabilă de asigurarea iluminatului stradal. Pe lângă comunicare, cetățenii vor avea posibilitatea să monitorizeze activitatea instituției publice și să se consolideze în jurul unor probleme comune. Funcționalitatea aplicației este simplă și poate fi folosită practic de orice utilizator de telefon. Continue reading…