Tagged: educație

Angajatul, sclavul cu gura închisă în fața șefului

Despre atitudinile unor angajatori față de angajați și despre cum sunt dresate generații de robi cu frustrări impuse prin valorile nescrise din societate (dar și din familie). O precizare doar, aici povestea nu e despre supunere, ci despre cum viața plină de ”superiori” deștepți care încearcă să te fută și să-ți închidă gura, dar tu nu taci și nu îi lași să-ți violeze libertatea la exprimare. Desigur că va rămâne încă mult loc pentru a fi adăugate puncte de vedere legislative și virgule din experiența fiecărui cititor.

Pe scurt și pe rând, inspirat dintr-o istorie reală.

Prima experiență de angajat vine din adolescență, de pe la vârsta de 15 ani. Îmi aduc aminte acele câteva zile de trezire la 5 dimineață și culcare la miez de noapte. Patru sau cinci zile, atât a rezistat organismul prima experiență de hamal la piața din oraș. Entuziasmul a dispărut repejor nu doar din motiv că fizic era dificil, ci din cauza muncii neorganizate și a atitudinii angajatorului. Cine a lucrat în astfel de domenii (muncă la negru) știe cum e să mănânci undeva după un perete, departe de ochii angajatorului. Pentru că, în timpul mesei nu lucrezi, iar asta nu-i aduce șefului senzația că totul merge conform planului său inexistent.

Încercările din afara țării, în calitate de ”gastarbaiter”[1], la fel mi-au conturat percepția despre cel ”superior” și cel ”inferior”. Atitudinea angajatorilor atât la vest cât și la est a fost aproximativ aceeași. Mâncat pe fugă, odihnă puțină, muncă neorganizată și mutra nemulțumită a șefului atunci când din cele 12 ore de muncă încerci câteva minute să le petreci pentru tine (vorbind la telefon, răsfoind o carte sau orice alte ocupații de recreere).

(De aici mă voi limita la detalii, pentru a evita transformarea acestui text în unul plângăreț).

Despre acest tip de atitudine față de angajat, cu siguranță că fiecare al doilea moldovean cunoaște din propria experiență. Plus că aerele similare de regi și regine sunt întâlnite în practic în tot sistemul. Începând de la prima profesoară care te-a învățat să stai ascultător în bancă (utilizând metode cum ar fi strigatul, umilitul sau comparații de gen ”ești prost ca X, capabil de păscut oile de la stâna din satul vecin” etc).

Odată cu avansarea pe așa zisa scară a inteligenței, întâmpini aproape aceleași modele de comportament, doar că ei/ele sunt îmbrăcați puțin altfel, au diplome, și își desfășoară activitatea în instituții de învățământ superior. Diverși(se)[2] secretari, lectori, decani și șefi de catedre, cu grade științifice, persoane care lucrează cu oamenii și ai crede că ei ar trebui să fie un exemplu de urmat în comunicare. Dar, cu părere de rău o bună parte au aceleași năravuri de burjui. Dacă ai fost student în Moldova, adu-ți aminte de privirile unor figuri importante de la facultate, apoi uite în fluturașul de salariu pe care îl primești acum.

Aroganța și importanța ”dumnezeilor șefi” în realitate există, e la fel de pronunțată ca la personajele laminate din seriale TV de larg consum care promovează niște valori materiale drept principala realizare în viață. (Să nu fi fost metafore, erau suficiente câteva înjurături).

În tot acest drum de cunoaștere și învățare a caracterelor din lumea profesională, tânărul naiv reușește să se adapteze. Diferit desigur. Ei și ele, tinerii naivi, se împart în două categorii (aș fi vrut să evit această clasificare) sau mai bine de spus, aleg două căi diferite de a-și trăi viața de angajat.

Cărarea întâi încurajează supunerea oarbă (asemeni credințelor în zeități), tăcerea (să nu pui multe întrebări, să accepți orice sarcini, să lucrezi peste program fără să ceri plată suplimentară sau fără să critici cumva munca neorganizată etc), lingușirea (în popor îi mai zice ”pupatul în cur”) și încă o trăsătură pentru care încă nu i-am găsit denumire (un fel de atitudine față de job caracterizată prin comportamente similare cu ceva între fanatism religios de tip sectă și o diagnoză psihiatrică [un specialist în domeniu ar spune corect, eu doar presupun] de tipul tulburărilor obsesiv compulsive).

A doua cale este în opoziție cu prima, presupune lupte și dezbateri continue. Îi voi numi simbolic lucrătorii ”neascultători”, deși șefilor le-ar place să-i numească ”obraznici”. Apărarea drepturilor angajatului și promovarea respectării libertății la exprimare sunt de obicei mai importante decât propria avansare în carieră a ”neascultătorilor”. Totodată aceștia mai sunt și un fel de activiști la locul de muncă, care se solidarizează cu colegii atunci când sunt intimidați, discriminați sau certați de către ”sfinții superiori”.

Fiecare alege din care categorie de angajați să facă parte. Eu am ales-o pe cea de-a doua. Am avut de pierdut ceva din cauza acestei alegeri? Nu, n-am avut, doar mi-am câștigat ceva atenție negativă de la oameni care mă vor ține minte toată viața. Nu știu dacă este de rău sau de bine, știu doar că de fiecare dată când vor vrea să calce peste oameni se vor gândi înainte de a face acel pas.

[prea multe istorii s-au împletit în acest text ”moralist” care se dorea a fi mult mai scurt, voi trece la o concluzie]

De ce este mai bine (în viziunea mea) să fii în rol de angajat ”neascultător” decât ”ascultător”? Câteva exemple din viață.

  • Instituție de stat

La o instituție de învățământ din mediul rural, în perioada sărbătorilor de crăciun, preotul cu matușca au organizat colinde bisericești în incinta școlii la careul săptămânal. Pentru că învățământul este laic, iar astfel de evenimente (cu stropitul cu agheasmă, colaci, icoane, lumânări și tot felul de obiecte de cult) ar trebuie să se desfășoare în biserică și nu la școală. Am scris o postare critică pe facebook despre acest fenomen, după care directoarea m-a chemat la cabinet și a încercat să-mi țină lecții despre ce trebuie și ce nu trebuie de scris.

Cu câteva luni înainte de slujba religioasă la careu, în perioada electorală, am refuzat să merg la o întâlnire cu un candidat la scaunul de deputat în parlament (era Candu sau Filat, nu-mi aduc aminte exact). ”Cum adică nu vrei să mergi? Dap așa trebuie.”, îmi spunea cineva din administrația școlii. Asta după o zi de lucru, profesorii trebuiau să meargă să-l asculte pe nu știu ce politician. [Nu m-am dus.]

  • Organizație non-guvernamentală

Înainte de a începe lucrul într-un ONG credeam că în aceste organizații ale societății civile se găsesc oameni cinstiți care luptă pentru diverse valori mărețe și egalitate. Corect, se găsesc astfel de oameni, doar că nu sunt atât de mulți cum credeam. Aici ierarhiile, diferențele salariale și volumul inegal de sarcini, sunt prezente la fel ca în corporații de milioane. În cazul meu, se încerca impunerea spre semnare a unui contract în care erau stipulate o serie de puncte irelevante jobului, exploatarea forței de muncă a mea și a colegilor (realizarea unor taskuri suplimentare, pentru care de fapt nu eram plătit).

Refuzul m-a costat un an de lucru în baza contractului de prestări servicii (în loc de contract de muncă). În schimb am obținut o independență în organizarea muncii alături de o echipă performantă care promovează libertatea de exprimare și egalitatea nu doar în teorie, ci și în viața de zi cu zi.

  • Societate cu Răspundere Limitată

Propunerea de a lucra aici veniseră de la un prieten și coleg. Deși nu aveam mare experiență în domeniu, am fost acceptat și am acceptat poziția part-time. Jobul îmi permitea luxul de a fi foarte flexibil în ceea ce ține de timp. Puteam lucra de oriunde și (din greșeală acceptam) la orice oră. Nu tot timpul mă aranja acest program, dar din motiv că învățam multe lucruri din mers, îmi plăcea ceea ce fac și o făceam cu pasiune. Domeniul de activitate presupunea (nescris) un tip de comportamente (cu o doză de rezerve). Primele semne de cenzură le-am observat când am descoperit un punct banal dintr-un regulament la etapa de elaborare, în care era stipulat ceva în legătură cu stickere-le lipite pe echipamente (m-am amuzat, pentru că lucram de la propriul laptop și nu putea nimeni nimic să-mi reproșeze în mod direct). Dar, comedia s-a încheiat (am depus cerere de concediere) după ce am fost certat pentru un like pe facebook.

Like-ul m-a costat emoțional foarte mult. M-a făcut să testez libertatea de exprimare, să cobor cu picioarele pe pământ și totodată să descopăr un alt nivel de relaționare dintre angajat-angajator-colegi-prieteni.

Să fii ”ascultător” sau ”neascultător”? Fiecare decide de sine stătător. Vrei să trăiești în bula ta de confort în care cineva trebuie să ia deciziile pentru tine, indiferent dacă acestea încalcă libertățile altor oameni? Nu ai decât. O chestie doar, tu în calitate de angajat nu-i ești dator cu nimic angajatorului, salariul pe care îl primești este pentru munca și efortul depus de tine, nu pentru faptul că șeful îți face o favoare.

PS Mereu vor exista ”neascultători” care nu vor putea sta cu gura închisă, la care ”ascultătorii” se vor uita dintr-o parte și îi vor admira pe ascuns. Tu alegi cine să fii.

[1] Cuvânt din limba rusă. Muncitor la negru în afara țării de origine.

[2] A se citi la sexul care place și/sau corespunde cu vreo amintire din viață (ea sau el).

Sursa foto: https://www.cartoonmovement.com/cartoon/23304

”Colivă” pentru școlile din Republica Moldova

Poveste despre faptul că în instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova se desfășoară evenimente religioase cu diverse ocazii nu mai este o noutate. ”Slujitorii domnului” sunt prezenți la careurile de la primul și ultimul sunet, stropind cu agheasmă și recitând rugăciuni, chiar dacă există copii care împărtășesc alte religii decât cea creștin ortodoxă. Pe lângă participarea la aceste ceremonii laice, dumnealor sunt alături de elevi și la orele de religie ortodoxă. Deci, ei sunt atât preoți cât și învățători, în acest fel nivelul lor de influență asupra copiilor, dar și asupra părinților este unul suficient de puternic. Respectiv intimidările față de copiii de alte confesiuni religioase sunt mai pronunțate, iar legislația cu privire la faptul că învățământul este laic, sunt ușor trecute cu vederea. Mai desfășurat despre Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (B.O.M.), relația cu puterea pentru păstrarea influenței și încălcarea legii puteți citi aici.

Locul preoților este la Biserică, nu într-o instituție de învățământ.

De ce?

Pentru că la școală se educă noi generații de cetățeni, iar pe lângă faptul că elevii sunt învățați litere, cifre și un pic de știință, mai este nevoie de a învăța și despre drepturile omului, libertatea gândirii, egalitate și non-discriminare. Preoții, ”slujitorii domnului” sau reprezentanții B.O.M. (sau oricum altfel doriți să-i numiți) prin propaganda religioasă și a așa ziselor valori creștin ortodoxe promovează:

  • discursuri homofobe (ex. preotul Ghenadie Valuță);
  • discursuri discriminatorii instigatoare la ură (ex. preotul Anatolie Cibric);
  • practici care pun în pericol viața omului (campaniile anti-vaccin, anti-avort);

Învățăturile anti drepturile omului nu trebuie să aibă loc într-o instituție laică de învățământ și nici în oricare alta. Evul mediu demult a trecu, așa că profesorii trebuie să fie la școală, iar preoții la biserică. Această formulă ar trebui să fie aplicată în practică, nu doar pe hârtie. Predarea în exclusivitate a religiei creștin ortodoxe și nu a istoriei religiilor nu este altceva decât limitarea dreptului la libertatea de gândire a copiilor. Ministerul Educației Culturii și Cercetării închide ochii la aceste încălcări ale legislației, pentru că mariajul dintre puterea politică și cea religioasă a avut loc demult, iar cetățenii preferă să tacă, pentru că în Moldova nu este ”primit” să te opui șefului. Așa și trăim.

Conflicte între părinți și instituțiile de învățământ din cauza religiei au fost și vor fi foarte multe. Un exemplu recent este școala în care am învățat, Liceul Alexei Mateevici din orașul Dondușeni, despre care nu pentru prima dată se discută în spațiul public. În toamna anului 2018 la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în Republica Moldova a avut loc o ședință cu participarea unui părinte și a reprezentanților administrației liceului cu privire la faptul că în instituția de învățământ sunt încălcate drepturile la libertatea de gândire a copilului. Atunci cazul nu a fost înaintat în judecat pentru că părțile au ajuns la o înțelegere. Reprezentanții liceului au spus că vor avea grijă să nu-i fie încălcată libertatea de gândire a copilului, iar în caz că părintele va mai întâmpina astfel de probleme, să contacteze administrația instituției de învățământ.

Pe 15 martie 2019, în incinta liceului Alexei Mateevici din or. Dondușeni s-a desfășurat ”Festivalul Colivei” la care au participat elevii din clasele a V-a până la cei de a XII-a. În instituția de învățământ a avut loc un ritual medieval excepțional, aceasta a fost împânzită de icoane, lumânări, colaci și alte obiecte de cult.

”Coliva este elementul principal, absolut necesar pentru pomenirea morților. La toate soroacele de pomenirea morților, creștinul se îngrijește să facă o colivă pe care s-o aducă la biserică împreună cu o sticlă cu vin, pentru a fi sfințite.”[1]

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, mâncare şi interior

Fotografie de la ediția a II – a a Festivalului Colivei, liceul Alexei Mateevici din orașul Dondușeni: https://www.facebook.com/cojocari.97/photos/pcb.2297562923866118/2297562697199474/?type=3&theater

Ei bine, dacă s-a ajuns că la școală se organizează praznice gastronomice de pomenire a morților, este greu să discutăm în limitele rațiunii ”pure” despre acest subiect. Se vede că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Direcțiile de Învățământ și alte instituții de învățământ din Republica Moldova sunt în criză de idei de evenimente sănătoase pentru dezvoltarea unei generații de cetățeni. În acest sens propun o serie de evenimente  Dumnealor, inclusiv și administrației Liceului Teoretic Alexei Mateevici din orașul Dondușeni.

Ce alte teme utile, în loc de ”Colivă”, pot fi discutate într-o instituție de învățământ?

  • Cosmos (galaxii, sisteme solare, planete, călătorii în spațiu, oamenii pe planeta Marte);
  • Tehnologii (inteligența artificială, aparate de zbor, calculatoare și diverse alte gadgeturi);
  • Medicină (de la metodele simple până la cele mai inovative de tratament a diferitor boli ale secolului XXI);
  • Geografie și istorie (cele mai mari, curate, vechi, frumoase orașe din lume, diversitatea culturală și religioasă pe pământ);
  • Educație civică (importanța participării cetățenilor la procesul decizional, democrație, drepturile omului, egalitatea de gen, corupție, accesul la informație, rolul cetățeanului în stat);
  • Psihologia omului (senzațiile, emoțiile, cum să faci față greutăților de zi cu zi, comunicarea și interacțiunea în societate).

Lista poate continua la nesfârșit (și poate fi completată participativ), iar tematicile cu siguranță că vor contribui la dezvoltarea unor abilități necesare copiilor atunci când vor păși în lumea adultă. La acest proces pot contribui cel mai mult învățătorii, ei au toate pârghiile necesare pentru a crește o generație care să știe mai mult decât să facă ”colivă” pentru înmormântări.

Dragelor și dragilor, nu îngropați sistemul de învățământ din Republica Moldova, el și așa este deja în groapă.

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Coliv%C4%83

Sursa foto de fundal: https://www.pinterest.com/pin/360710251402886603/

Biserica Ortodoxă între cultură și politică în Republica Moldova

Republica Moldova, la fel ca și multe alte state ex sovietice este actualmente o țară în care majoritatea cetățenilor  – 96.8 % conform ultimului recensământ din 2014[1] – se declară a fi de religie creștin ortodoxă, și aceasta în pofida unor încercări de laicizarea forțată în perioada Uniunii Sovietice. Celelalte grupuri religioase, deși mult mai mici, au și ele un profil creștin (catolic, neoprotestant etc). În noua istorie a Republicii Moldova, ortodoxia, gestionată de cele două mari instituții – Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei – a fost mereu într-o poziție dominantă față de celelalte culte.

Această poziție conține o contradicție evidentă. Pe de o parte, Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie prevede că ”Cultele religioase sunt autonome, separate de stat, egale în drepturi în fața legii și a autorităților publice”  iar discriminarea ”unui sau altui cult religios se pedepsește conform legislației în vigoare[2]. Pe de altă parte, aceeași lege prevede, în articolul 15 (5), că statul recunoaște ”importanța deosebită și rolul primordial al religiei creștin-ortodoxe și, respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în viața, istoria și cultura poporului Republicii Moldova.” Adică, pe de o parte legea prevede o egalitate între grupurile religioase (șanse egale de activitate), iar pe de altă parte aceeași lege motivează un tratament preferențial pentru un cult, Biserica Ortodoxă (iar între ele, așa cum se va vedea, o singură organizație – Mitropolia Moldovei).

Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) este divizată în două tabere mari, dar inegale: Mitropolia Basarabiei aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române și Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove (în continuare Mitropolia Moldovei) sub jurisdicția Patriarhiei Ruse.  Această situație se datorează contextelor și influențelor politice și geopolitice.

Mitropolia Basarabiei, fondată după unirea din anul 1918, și-a stopat activitatea pe teritoriul Republicii Moldova în perioada ocupației sovietice. După destrămarea URSS și declararea independenței, mai exact pe 14 septembrie 1992 Biserica Ortodoxă Română din Republica Moldova a reluat activitatea, aceasta având statut autonom.[3]

Mitropolia Moldovei,[4] deține controlul asupra majorității bisericilor ortodoxe din Republica Moldova, și activează sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, fapt nerecunoscut de Patriarhia Română. Din anul 1989 la conducerea BOM este Mitropolitul Vladimir, în trecut fost secretar al Direcției Eparhiale din Cernăuți,[5] personalitate controversată în viața publică în Republica Moldova.

Articolul în întregime îl puteți citi aici.

Moralitatea de sub unghia moldoveanului ortodox

Să trăiești în concubinaj, să fii homosexual sau lesbiană, să fii pro poligamie și/sau relație liberă, să fii bărbat și să ai păr lung, să fii femeie – să nu ai copii – să nu fii căsătorită – să vrei egalitate de șanse, etc., toate acestea și multe altele sunt niște comportamente în afara limitelor morale în societatea ortodoxă.

Pe când să fii homofob, xenofob, să fii bărbat violent cu membrii familiei, să vinzi icoane – lumânări la pensionarii care dau ultimul leu și să nu plătești pentru asta impozite (astfel devenind un parazit economic pentru întreaga țară), să vinzi apă de la robinet în sticle cu eticheta pe care scrie agheasmă, să prostești persoanele bolnave de cancer prin faptul că le propui creștinilor disperați să pupe oase de oameni morți, să fii funcționar public și să furi – să furi – să furi – să manipulezi – să distrugi instituții și domenii importante în stat (cum ar fi învățământul, sistemul medical, asistență socială etc), asta este trecut cu vederea și acceptat. Până și așa cazuri vocale cum ar fi construcția bisericilor pe teritoriul grădinițelor, care și așa sunt puține și în stare deplorabilă la nivel național, este acceptat drept ceva normal. Chiar dacă pe teritoriul acestei grădinițe au făcut ceremonii funerare în care sicriul cu cadavrul unei persoane a stat afară în timp ce copiii se jucau alături.

Este ”normal” și ”moral” pentru că nu se poate de considerat altfel acțiunile desfășurare de ”slujitorii domnului”.

Ce vroiam să zic de fapt. În timp ce în municipiul Chișinău primăria anunță un deficit de peste 3000 de locuri în grădinițe, tot primăria permite continuarea construcției unei biserici (care de fapt urma să fie demolată de câteva ori prin ordinele emise tot de primărie) pe teritoriul grădiniței nr. 150.

Directoarea grădiniței Valentina Gâscă insistă și justifică construcția bisericii, acolo cică va fi un centru pentru educație moral spirituală unde va activa și un psiholog. În Moldova după cum se vede facultatea de psihologie degrabă va fi redenumită în prin adăugarea cuvântului teologică. Rămâne dar ca la anul de crăciun să aducă un sac de moaște și să le dea copiilor să le pupe. Pentru că așa dezvoltăm moralitatea în societate. Moldovenii vor fi primii oameni cu moravuri care vor ajunge pe planeta Marte.

Sursa imaginii aici.

Campania anuală de autopromovare a Ministerului Culturii din bugetul de stat [PZF]

Ministerul Culturii din Republica Moldova a fost vestit prin faptul că de-a lungul anilor a reușit să susțină cu hârtie colorată și creioane evenimentele de importanță culturală din țară. În iunie 2017, ministerul a fuzionat cu cel al educației, sportului și pe cel al științei. De un an și câteva luni există Ministerul Educației Culturii și Cercetării (MECC). Ministra Monica Babuc și unii reprezentanți ai guvernului vizitează evenimente de mare calibru din țară, sarcina principală fiind înmânarea diplomelor sau deschiderea evenimentelor la care trebuie să participe de la câteva sute de cetățeni în sus și, în mod obligator, presa prietenoasă partidului de guvernământ.

CV-urile unor angajați ai ministerului, conform datelor oficiale de pe site-ul ministerului, arată că aceștia au abilități IT, știu a scrie în word, să facă prezentări Power Point și să navigheze pe internet. Calități profesionale  vitale pentru un management guvernamental bun, mai ales atunci când vine vorba de o îmbunătățire a imaginii educației, culturii și cercetării din întreaga țară.

Contribuția MECC la educarea valorilor culturale sunt de lăudat. Dacă tragem cu ochiul peste activitățile ministerului, observăm că cifrele privind suportul financiar din partea statului pentru evenimentele culturale din acest an s-au dublat comparativ cu anul 2017 când ministerul era ”sărac”. Nu este clar unde era surplus de bani, la educație sau la cercetări, dar dacă în 2017 ministerul a susținut financiar 52 de proiecte cu 2 milioane de lei, în 2018 sunt 91 pe listă, cu aproape 4 milioane de lei. Ce a servit la creșterea bugetului pentru proiecte culturale deocamdată nu este clar. Managementul eficient, reducerea instituțiilor de învățământ, colaborarea educației cu biserica ortodoxă, scăderea demografică din cauza că tot mai multe familii pleacă din țară și își iau copiii cu ei? Unde găsim răspuns la această întrebare?

Citește articolul în întregime pe PlatZForma.md

Sursa foto: link.