Monthly Archive: ianuarie 2019

Premiul ”Zmeura de Aur” pentru politicienii din Moldova

”Ramsurile” de la începutul acestei campanii electorale sunt un fel de ”remake” la cele anterioare. Autobuzul socialiștilor incendiat, candidatul blocului ACUM agresat la Edineț sub ochii Poliției, alt candidat fugărit de gâștele cerbului ȘOR și jocul de-a reporterul ”democrat” a fostului lector cu lavaliera în mână. Toate aceste evenimente parcă ar avea scopul de șoc și  trezire a societății. Însă refrenul ”alege-mă pe mine pentru că sacoul meu a fost procurat săptămâna trecută și nu va trebui să fur bani de la cetățeni pentru procurarea unui costum nou” nu mai se mai leagă cu melodia. 

bla bla bla…

Se pare că nu are mare efect. Cel puțin la această etapă.

Și asta pentru că majoritatea actorilor de pe scena politică sunt previzibili și neinteresanți, iar candidații care inspiră cât de cât încredere – apriori sunt percepuți că nu vor reuși să facă ceva.

Politicul din Moldova este asemeni unui serial TV care în primele sezoane era interesant, apoi a devenit plictisitor.

Apropos alegerile din Republica Moldova în 2019 vor fi în aceeași zi când vor fi înmânate premiile Oscar în SUA. De obicei premiul pentru cel mai bun film este oferit unor pelicule care nu merită. Pentru că așa ”trebuie”. Simțiți ceva similar?

Luni dimineață pe 25 februarie cetățenii moldoveni se vor trezi cu un sentiment de deja vu. Unii vor spune că ”da eu v-am zis că așa va”, ”ori ăștia ori alții, tot vor fura”, alții ”Cum așa? Plec din țară. Rămâneți voi aici, cei care i-ați votat. Moldovenii își merită viitorul.”.

Să zic să mergeți la vot sau să nu? Nu are rost. Istoria Republicii Moldova ”independente” demult a arătat că politica locală nu este de Oscar ci mai degrabă de Zmeura de aur. Ce să facem atunci? Să renunțăm la peliculele populiste? Sau poate să ne uităm la Festivalul de la Cannes?

 

Sursa imaginii: https://www.pinterest.com/pin/728246202220390874/