Category: (Ne)Politică

Un altfel de dialog cu noua Ministră a Educației, Culturii și Cercetării

Într-o dimineață, la sfârșitul lunii iunie, cu un ghiozdan în brațe, în troleibuzul vechi (din alea roșii) ea privea îngândurată prin geam. Am vrut să-i zic bună ziua și să o întreb cum se simte în rol de ministră, dar n-am îndrăznit să deranjez aranjarea gândurilor la un început de zi de muncă și mi-am continuat drumul spre lucru.

Cu riscul de a fi acuzat că sunt omul plătit de americani (unii deja mi-au zis asta) sau că îmi manifest simpatia față de un anumit partid (de ăștia la fel au fost), încerc să vin cu o părere vis a vis de noua Ministră a Educației Culturii și Cercetării.

Nu vreau să vorbesc despre viziunea partidului, alți membri, răfuielile politice sau alte subiecte populiste, abordate în mediul online și mass media. Eu de obicei critic autoritățile publice centrale și locale pentru incompetență, indiferență, lipsa de transparență și absența aproape totală a abilităților și dorinței de comunicare cu societatea. Acest text e puțin diferit, e un fel de raport (să zicem) pozitiv.

Câteva observații în urma celor două întâlniri pe care le-am avut cu doamna ministră Liliana Nicolaescu-Onofrei în ultima săptămână, cu descrierea pe scurt a subiectelor.

Discuția despre Cafeneaua Guguță din Grădina Publică Chișinău (aici mai multe detalii despre cafenea). Un subiect sensibil și adânc înrădăcinat în schemele mai multor guverne din 2007 până astăzi.

Pe scurt. Care este problema? 

Cafeneaua Guguță se află pe terenul Grădinii Publice Chișinău, și are statut de monument istoric protejat. Autoritățile Publice Locale, prin diverse scheme au vândut terenul unde este construită cafeneaua, adică au vândut o bucată din monument. Acum proprietarul vrea să construiască un centru comercial de câteva etaje pe partea lui de monument, iar proprietarul anterior dorea să toarne 13 etaje de beton pentru a ridica un hotel. Este bine sau nu? Întrebați-vă propria imaginație. Cum va arăta Grădina Publică Ștefan cel Mare timp de aproximativ doi ani, perioadă în care ea va fi în totalitate sau parțial închisă? Marele business va veni cu o umbră luxoasă enormă, peste tot ce se numește vegetație, liniște, relaxare și primire a tuturor locuitorilor orașului.

Cum și cine a fost la discuție?

La întâlnire am fost 3 persoane din partea comunității OccupyGuguță și 4 persoane de la minister (consiliera, șeful cabinetului ministrei și șefa Direcţiei patrimoniu cultural). Ce știe ministerul despre cafenea? Noua componență nu cunoaște prea multe, însă nu pot spune același lucru despre cei vechi. ”- Părerea mea este că Cafeneaua Guguță nu reprezintă o valoare arhitecturală.”, spunea doamna de la direcția patrimoniu cultural. Probabil că nu, probabil că da, însă cert este că aceasta se află pe terenul unui monument, iar construcția unei clădiri din sticlă și beton l-ar transforma în totalitate.

Ce urmează să facă MECC? 

Să obțină copia privind decizia de demolare a cafenelei de la autoritățile publice locale din mun. Chișinău și să verifice legalitatea întregului proces de vânzare și dare spre privatizare a terenului.

Așteptăm.

Impresii

Deschiderea ministrei de a discuta despre Cafeneaua Guguță este plauzibilă, având în vedere că toată această istorie ascunde acte de corupție și înțelegeri dintre funcționari publici cu cetățeni din afaceri. Doamna ministră a recunoscut că nu cunoaște toate detaliile, dar nu pot să cred că funcționarii mai vechi care încă sunt în minister nu știu nimic. Una din justificări despre o un eventual impas în investigarea mai rapidă a acestui caz este descentralizarea. Cică autoritățile publice locale dacă doresc răspund, dacă nu doresc nu răspund la solicitările ministerului (cel puțin eu așa am înțeles, dar se pare că în realitate e altfel și un jurist ar comenta mai exact scuzele MECC). 

Acest tip de ”colaborare” între instituții îmi aduce aminte de relația FBI cu POLIȚIA din filmele de acțiune. Când cei din POLIȚIE continuă să investigheze un caz, chiar dacă le este interzis, iar detectivul din POLIȚIE cunoaște pe cineva ”de încredere” la FBI care se împarte cu informație despre etapa și pașii pe care-i întreprind.

Istorii similare probabil că au loc și în comunicarea dintre autoritățile publice centrale cu cele locale, iar pentru a exclude aceste jocuri ascunse este nevoie de timp, răbdare și monitorizare continuă a activităților tuturor departamentelor. Cum de simplificat? De publicat totul și mereu pe site-ul ministerului. Atât timp cât pașii documentați vor fi făcuți publici, societatea civilă va veni în ajutor.

Discuția despre Situația Cinematografiei din Republica Moldova din 1 august 2019.

Pe scurt. Care este problema? 

Dacă să-mi adreseze cineva această întrebare, i-aș răspunde cu o altă întrebare (Noi avem cinematografie în Moldova?).

La inițiativa unor regizori, actori și producători autohtoni, a avut loc un eveniment cu participarea mai multor personalități din breasla cinematografiei moldovenești. Probleme în acest domeniu există mai multe decât filme produse la noi, iar verbalizarea lor din câte am observat nu a avut loc de foarte mulți ani (comunicarea ”mai ales constructivă” între ei se pare că nu există). Lipsa resurselor financiare alocate de stat,  management defectuos al principalei instituții cum ar fi Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova și lipsa unei strategii de dezvoltare a cinematografiei autohtone, sunt doar câteva din problemele din această breaslă.

Cum a avut loc discuția? (aici înregistrarea video făcută de cei de la KinoPOP) 

Într-un format total neașteptat de mulți din cei veniți la eveniment. Cum să-i implici și asculți pe circa 80 de participanți? Simplu. Toți au fost așezați la 8 mese a câte 10 persoane, li s-au dat foi pe care au scris problemele și soluțiile așa cum le văd ei, apoi fiecare delega câte un reprezentant pentru a le prezenta publicului. Ulterior acestea vor fi incluse într-un plan de lucru pentru minister. 

Mie personal această metodă de a-i pune să gândească împreună, să analizeze nu doar problemele, dar să vină și cu soluții, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. În câteva minute un eveniment la care se aștepta că vor avea loc discursuri lungi, plângărețe și plictisitoare, s-a transformat într-un grup de lucru. 40 de minute artiștii (îi numesc printr-un cuvânt pentru a nu repeta și enumera toate specialitățile, sper că nu se supără) au lucrat la structurarea problemelor, pentru soluții nu prea le-a ajuns timp (probabil că era nevoie de o oră – două sau ei între ei să se întâlnească mai des).

Impresii. 

Prezentările au mers bine până la momentul în care artiști mai artiști decât alții s-au gândit (sau așa s-au obișnuit) să calce tradițional peste timpul celorlalți prezenți și să pună mâna pe microfon, după care au urmat recitaluri, discuții la oglindă despre cât de importante lucruri au făcut și cum este mai corect de procedat pentru a salva ceea ce nu există (sau există doar în imaginația lor). La un anumit moment mi-a sărit un nerv printr-un strigăt la unul din acei domni care vorbea cu microfonul. Să mă iertați, eu înțeleg că doare, dar încă mai mult doare când nu-i respecți pe cei de alături și nu le permiteți să vorbească. Sperăm că data viitoare moderatorul se va uita la ceas și va cronometra mai bine timpul destinat pentru fiecare participant în așa fel încât discuția să nu se transforme într-un haos asemeni celui de la ședințele Consiliului Municipal Chișinău. Aici organizatorii evenimentului, adică MECC, desigur că au restanțe. Dacă este nevoie de ajutor pentru a modera astfel de dezbateri, puteți cu ușurință să apelați la câteva asociații obștești cu expertiză în desfășurarea unor dialoguri adecvate între cetățeni și autorități, de exemplu A.O. Comunități Active pentru Democrație Participativă, A.O. Primăria Mea sau A.O. Centrul de Urbanism.

O observație către minister și subdiviziunea responsabilă de cinematografie.

Dacă unii participanți la eveniment ar fi vorbit cât o emisiune Vorbește Moldova, șeful CNC Valeriu Jereghi n-a scos nici un cuvânt (pentru că dumnealui are pârghii și își alocă singur resurse pentru gașca sa, el probleme nu are și nu le vede), probabil că se gândea la broșurica în care să fie incluse filmele autohtone produse în ultimii 3 ani (În ultimii 3 ani în Moldova au fost făcute filme? Dacă sunt, atunci CNC-ul nu a făcut nimic pentru a informa societatea despre existența lor.).  

Un fel de concluzie cu recomandări

Deschiderea ministrei Liliana Nicolaescu-Onofrei către dialog este binevenită. Modelul participativ de propunere a soluțiilor la problemele din domeniile gestionate de MECC este un exercițiu util și necesar pentru a înțelege cum funcționează administrarea din culise. Sper că astfel de întâlniri vor mai avea loc în viitor (cel puțin odată pe an), iar solicitările și propunerile adunate în cadrul evenimentelor să fie scrise pe o listă, apoi sortate în mod prioritar (proces, care la fel trebuie să fie participativ) și trecute într-o strategie (câte una per domeniu, educație, cultură, sport, cercetare).

Atât timp cât autoritățile publice centrale și cele locale vor încuraja participarea cetățenilor la procesul decizional, atât timp relația dintre funcționarul public și cetățean va fi una mai bună, mai constructivă și cu rezultate de lungă durată.

Câteva recomandări către ministra Liliana Nicolaescu-Onofrei. 

Unii angajați din direcțiile subordonate MECC trebuie schimbați, chiar dacă ei consideră că nu există specialiști în domeniu (de exemplu la Direcția Patrimoniu Cultural) Mă scuzați dar experți care pregătesc un dosar pentru restaurarea circului ani la rând, și asta cu suportul din străinătate, asta nu-i treabă. 

 Alții ar trebui să fie demiși imediat (de exemplu șeful CNC). Faptul că dumnealui este artist al poporului nu-i dă dreptul de a face abuz în serviciu și de a descuraja tinerele talente din cinematografie, domeniu atât de important și absent în cultura Republicii Moldova. Dovezi sunt, voci la fel. O parte din comisia care l-au ales pe Valeriu Jereghi șef CNC și-au retras votul acum aproape doi ani în urmă. 

Nu mai este timp de așteptat, pentru că toți ei, noi, cei tineri rămași în țară, ne dorim acum să facem ceva, nu peste câțiva ani. Altfel vom pleca așa cum au plecat alții, și asta se referă la toate departamentele din gestiunea MECC (educație, cultură, cercetare, sport). Știu că sunt multe de făcut, iar munca abia începe. Rămâne doar să fie organizate concursuri transparente de selectare a unor persoane competente în fruntea acestor instituții, și vă rog, nu pe criterii de rudenie. 

Succese. 

Cititoarei/Cititorului care a ajuns până aici, îți mulțumesc pentru că ai avut răbdarea să treci peste excesul de virgule, paranteze și ghilimele.

Participarea ta, contează! 

 

******

Sursa foto: https://www.pinterest.com/pin/71424344070691845/

Pentru unii e stânga, pentru mine sunt doar niște valori

Când eram adolescent, auzeam deseori vorbe că ”politica este murdară și mai bine să nu te bagi”, că ”sunt bandiți și e periculos”. Eu de fire și din educație fiind un om pașnic, o bună parte din viață așa și am trăit, neimplicându-mă și neinteresându-mă de politică. Probabil că din acest motiv nici nu sunt tare priceput la ideologiile politice și tot felul de concepte din aceste filosofii. Dar, în ultimii ani nedreptățile, ilegalitățile, corupția, medicina ineficientă și justiția cumpărată, m-au împins să răsfoiesc buchii din domeniu pentru a înțelege ce este politica de dreapta și de stânga (despre care atâta se vorbește).

Câțiva ani de lucru la stat în domeniul educației într-un raion de la nordul țării, mi-au arătat cum sunt plătiți și cum funcționează sistemul bugetar. Revolta interioară crăpa în șapte când vedeam salariul de 2200 lei la fiecare sfârșit de lună. Trebuia ceva de făcut. Paharul de cercetare în teren s-a umplut atunci când am început să fac organizare comunitară la Chișinău. Ochii mi s-au deschis și mai tare, văzând cât de dificil este dialogul dintre autoritățile publice locale și cetățeni. Necesitățile oamenilor în majoritatea cazurilor sunt ignorate. Nu pot să mai înțeleg care este rostul statului atunci?

Ultima etapă pentru înțelegerea direcției politice cu care m-aș putea identifica, a fost atunci când am devenit președintele unei asociații obștești și m-am ciocnit direct cu sistemul birocratic din țară. Am văzut fișele salariale și tot felul de tabele contabile, și cel mai important, cifrele pe care le plătește fiecare cetățean lunar și anual la stat. Aici cum se zice ”mi-a sărit căpăcelul”. Sumele enorme pe care le dăm statului (impozite din partea angajatorului, impozite din partea cetățeanului, asigurări sociale și medicale achitate la fel de ambele părți)  în mod normal ar trebui să fie investite în așa fel încât cetățenii să beneficieze de medicină, învățământ, servicii sociale, pensii etc., însă acest lucru nu are lor. Banii pe care îi achită cetățenii la bugetul statului se duc undeva într-o gaură neagră, oamenii simpli muritori cu greu târâindu-se de la o lună la alta, iar alții mai bogați apar tot mai mult cu automobile luxoase pe străzile găurite din țară.

Activitățile și căutările pentru a mă regăsi într-un curent politic, m-au făcut să înțeleg că mai aproape de principiile de viață îmi sunt: participarea cetățenilor la procesul decizional, egalitate de șanse, egalitate de gen, asigurarea cetățenilor cu adăpost și hrană, respectarea drepturilor muncii, libertatea de exprimare, impozitarea bisericilor, medicina și învățământ gratuit, reducerea corupției la zero. Aceste idei de fapt fac parte din doctrina politică social democrată. În continuare încerc să fac un exercițiu de imaginație, fără noțiuni și concepte teoretice, despre unele acțiuni pentru Republica Moldova care cred că ar contribui la o dezvoltare un pic mai sănătoasă a societății noastre.

Pe scurt.

Pe parcursul a 28 de ani de independență a Republicii Moldova, partidele politice de la guvernare nu au făcut nimic altceva decât să fragmenteze societatea în tabere fictive, acestea fiind ușor manipulate prin diverse concepte cum ar fi ”dreapta este unirea cu România, stânga este Rusia, centru prieteni cu toți, pericolul din occident etc”. De la un mandat la altul, partidele politice s-au aflat într-o continuă campanie electorală, aceștia înecându-se în propriile promisiuni și uitând de oamenii vii care trăiesc în această țară.

Fără a face cunoștință cu programele electorale ale partidelor din Republica Moldova, vin cu o serie de propuneri, aparent naive, dar necesare (cel puțin așa îmi pare la momentul scrierii acestui text):

  1. Asigurarea hranei, adăpostului și combaterea sărăciei

Cum poate fi făcut acest lucru? Din banii cetățenilor, așa cum și celelalte puncte care urmează.

Într-o țară în care există cetățeni care nu au unde trăi și nu au resurse pentru a se alimenta, economia se pare că scade continuu. Pentru că sunt necesare cheltuieli suplimentare pentru asigurarea securității, din motiv că cetățeanul care flămând și fără casă va comite infracțiuni pentru s supraviețui, iar producătorul autohton va vinde și produce mai puțin (deci economic dezavantajos).

  1. Medicină gratuită

Cu cât mai mare grijă are statul de sănătatea cetățenilor țării sale, cu atât mai mult se poate de economisit și de reinvestit tot același domeniu. Până la urmă, această medicină gratuită nu este chiar gratuită. Majoritatea populației plătește taxe pentru asta. Este posibil.

  1. Învățământ gratuit

Acest lucru se pare că este cât de cât asigurat. Școlile sunt gratuite, însă familiile social vulnerabile rămân a fi marginalizate, având în vedere sistemul de asistență socială de doi bănuți pe care îl avem la moment. Dacă nu ar exista organizații internaționale care ar oferi ajutor umanitar atunci mulți din copiii din familiile nevoiașe nu ar avea nici măcar haine pentru a merge la școală. Ne mai vorbind despre rechizitele și alimentația necesară.

  1. Egalitatea de șanse

Despre egalitatea de șanse în mare parte doar se vorbește, în realitate e total diferit. Dacă cetățeanul/tânărul/copilul vine dintr-o familie cu o situație financiară bună, atunci acesta beneficiază prin diverse metode (deseori ilegale) de studii de calitate, atitudine preferențială din partea funcționarilor publici, servicii medicale etc. Statul trebuie să asigure egalitate de șanse pentru toți cetățenii săi, acest lucru trebuie să fie obligator.

  1. Egalitatea de gen

Istoria, dar și statisticile arată că inegalitatea pe criteriu de gen este una din cele mai grave din țară, aceasta fiind în strânsă legătură cu violența în familie aplicată față de femei. Salariile egale, accesul la aceleași tipuri de muncă în care domină bărbații, politici de susținere pentru dezvoltarea profesională a femeilor aflate în concediile de maternitate, sunt doar câteva puncte prioritare care nu trebuie să lipsească de pe agenda politică din țară.

  1. Drepturile muncii și sindicate

Deși legislație cu privire la drepturile muncii și la sindicate există, aceasta nu este respectată. Este nevoie de acțiuni stricte de monitorizare a angajatorilor, să fie respectat regimul de muncă, securitatea, să fie asigurate condiții umane de lucru și salarii suficiente pentru un trai decent. Iar cei care nu vor respecta legislația să fie penalizați. Să fie încurajată crearea sindicatelor independente în toate domeniile.

  1. Impozitarea bisericilor

Într-un stat al cărui valori sunt bazate pe egalitate, dreptate și libertate, nu ar trebui să existe tratamente fiscale preferențiale, mai ales atunci când este vorba de profit. Impozitarea bisericilor ar crește bugetul de stat, iar acest lucru va juca un rol important și suplimentar în asigurarea unei vieți de calitate a cetățenilor.

  1. Participarea cetățenilor

Statul social democrat nu poate exista fără o participare a cetățenilor la procesul decizional. Fiecare cetățean are dreptul să se implice, să propună și să solicite. Participând la luarea deciziilor politice statul se asigură că fiecare pas întreprins este făcut împreună și la dorința cetățenilor, deci cu o transparență maximă.

  1. Libertatea de exprimare

Principiul libertății de exprimare este primordial în realizarea tuturor scopurilor enumerate mai sus, dar și în îmbunătățirea calității lor. Fiecare om are dreptul să-și expună liber opinia vis a vis de activitatea statului, desigur cu respectarea drepturilor omului.

  1. Reducerea fenomenului corupției la zero

Orice reforme sunt inutile atât timp cât există fenomenul corupției. Justiția, obligator trebuie să fie independentă de orice culori politice, să se conducă stric de legislație și să întreprindă acțiuni de reducere maximală a corupției. Acest lucru va face posibilă implementarea tuturor pașilor pentru a transforma Republica Moldova într-o țară preocupată de bunăstarea cetățenilor săi.

În această etapă a istoriei Republicii Moldova, lista de acțiuni descrisă mai sus pare utopică, dar consider că ar putea fi realizate. Cum? Pe cale pașnică și participativă. Pentru că cetățenii țării sunt de cea mai mare valoare, nu politicienii.

Sursa imaginii de fundal: https://www.pinterest.com/pin/21462535708591655/

De ce am decis să merg la votare?

 

Eu până săptămâna aceasta mă gândeam să boicotez aceste alegeri. Motive sunt multe.

Pe scurt.

Începând de la faptul că sunt dezamăgit, la fel ca mulți alții, de tot acest scenariu de după 2009. Pe atunci eram student, visător, credeam că lucrurile se vor schimba, ”tuda siuda” îl citeam pe Kant și ascultam doom. Însă încă nu lucram și nu știam cum este să faci bani suficienți pentru a plăti chiria, cumpăra mâncare, haine și așa mai departe. Un fel de ”fantazior” optimist, care pe lângă epistemologie îl citea uneori și pe Cioran.

În fine.

După finisarea studiilor, m-am întors în localitatea de baștină (or. Dondușeni) și am lucrat 2 ani profesor în gimnaziile din câteva sate din raion (nu, nu am beneficiat de suma aia de la stat, am renunțat la acele câteva zeci de mii de lei pentru că nu am vrut să fiu legat de un loc anume). La una din școli mergeam câte 10 km pe jos dus întors. Erau vremurile în care abia cunoșteam realitatea, aproape ca un nou născut. Continue reading…

Premiul ”Zmeura de Aur” pentru politicienii din Moldova

”Ramsurile” de la începutul acestei campanii electorale sunt un fel de ”remake” la cele anterioare. Autobuzul socialiștilor incendiat, candidatul blocului ACUM agresat la Edineț sub ochii Poliției, alt candidat fugărit de gâștele cerbului ȘOR și jocul de-a reporterul ”democrat” a fostului lector cu lavaliera în mână. Toate aceste evenimente parcă ar avea scopul de șoc și  trezire a societății. Însă refrenul ”alege-mă pe mine pentru că sacoul meu a fost procurat săptămâna trecută și nu va trebui să fur bani de la cetățeni pentru procurarea unui costum nou” nu mai se mai leagă cu melodia. Continue reading…