Category: (Ne)Societate

”Diversitatea” opiniilor și ”libertatea” de exprimare în SoCietate

Sursa: https://tinybuddha.com/blog/when-people-judge-why-its-not-really-about-you/

Despre libertatea de exprimare se vorbește foarte mult în spațiul media și social media, însă aceste discuții în mare parte rămân a fi doar teoretice, de multe ori picând testul practic. Libertatea de exprimare, există fix până în momentul în care apar opiniile vis a vis de anumite subiecte, dar diferite de cele ale unor apărători ai acestui drept iluzoriu.

De ce iluzie?

Îți interzice cineva să-ți exprimi liber gândurile?

Nu neapărat și nu în mod direct. Dar dacă să vin cu o părere subiectivă despre diversitatea opiniilor și libertatea de exprimare  în comunitățile formale și informale care promovează aceste drepturi și egalități, observ abuz de atitudine radicală și dogmatică, pe alocuri dusă la extreme și similară cu unele secte religioase. De fapt ”nimeni” nu-ți limitează acest drept la opinie, însă pluralismul este taxat prin ”metode” mai puțin tehnice și vizibile. Atât timp cât comunici în limita unui set de cuvinte și valori, ești bine mersi, dar nu și după ce ești dârz și încerci să vorbești despre aceeași problemă din altă perspectivă, nu ești de acord cu unele principii ideologice sau găsești mai mult loc pentru interpretare. Dacă faci acest lucru odată, este acceptabil, dacă faci asta mai des, ai ”prieteni de veghe” care-ți contabilizează numărul de comentarii și like-uri la subiecte de interes diferit decât cel al organizației, găștii sau a grupului cu care te identifici. Pare oleacă a patologie? Da, pare, însă ăsta e un fel de rezultat al lumii corecte a etichetărilor ideologice care neapărat trebuie mereu supusă testelor interne de ”integritate”. Continue reading…

Un altfel de dialog cu noua Ministră a Educației, Culturii și Cercetării

Într-o dimineață, la sfârșitul lunii iunie, cu un ghiozdan în brațe, în troleibuzul vechi (din alea roșii) ea privea îngândurată prin geam. Am vrut să-i zic bună ziua și să o întreb cum se simte în rol de ministră, dar n-am îndrăznit să deranjez aranjarea gândurilor la un început de zi de muncă și mi-am continuat drumul spre lucru.

Cu riscul de a fi acuzat că sunt omul plătit de americani (unii deja mi-au zis asta) sau că îmi manifest simpatia față de un anumit partid (de ăștia la fel au fost), încerc să vin cu o părere vis a vis de noua Ministră a Educației Culturii și Cercetării.

Nu vreau să vorbesc despre viziunea partidului, alți membri, răfuielile politice sau alte subiecte populiste, abordate în mediul online și mass media. Eu de obicei critic autoritățile publice centrale și locale pentru incompetență, indiferență, lipsa de transparență și absența aproape totală a abilităților și dorinței de comunicare cu societatea. Acest text e puțin diferit, e un fel de raport (să zicem) pozitiv.

Câteva observații în urma celor două întâlniri pe care le-am avut cu doamna ministră Liliana Nicolaescu-Onofrei în ultima săptămână, cu descrierea pe scurt a subiectelor.

Discuția despre Cafeneaua Guguță din Grădina Publică Chișinău (aici mai multe detalii despre cafenea). Un subiect sensibil și adânc înrădăcinat în schemele mai multor guverne din 2007 până astăzi.

Pe scurt. Care este problema? 

Cafeneaua Guguță se află pe terenul Grădinii Publice Chișinău, și are statut de monument istoric protejat. Autoritățile Publice Locale, prin diverse scheme au vândut terenul unde este construită cafeneaua, adică au vândut o bucată din monument. Acum proprietarul vrea să construiască un centru comercial de câteva etaje pe partea lui de monument, iar proprietarul anterior dorea să toarne 13 etaje de beton pentru a ridica un hotel. Este bine sau nu? Întrebați-vă propria imaginație. Cum va arăta Grădina Publică Ștefan cel Mare timp de aproximativ doi ani, perioadă în care ea va fi în totalitate sau parțial închisă? Marele business va veni cu o umbră luxoasă enormă, peste tot ce se numește vegetație, liniște, relaxare și primire a tuturor locuitorilor orașului.

Cum și cine a fost la discuție?

La întâlnire am fost 3 persoane din partea comunității OccupyGuguță și 4 persoane de la minister (consiliera, șeful cabinetului ministrei și șefa Direcţiei patrimoniu cultural). Ce știe ministerul despre cafenea? Noua componență nu cunoaște prea multe, însă nu pot spune același lucru despre cei vechi. ”- Părerea mea este că Cafeneaua Guguță nu reprezintă o valoare arhitecturală.”, spunea doamna de la direcția patrimoniu cultural. Probabil că nu, probabil că da, însă cert este că aceasta se află pe terenul unui monument, iar construcția unei clădiri din sticlă și beton l-ar transforma în totalitate.

Ce urmează să facă MECC? 

Să obțină copia privind decizia de demolare a cafenelei de la autoritățile publice locale din mun. Chișinău și să verifice legalitatea întregului proces de vânzare și dare spre privatizare a terenului.

Așteptăm.

Impresii

Deschiderea ministrei de a discuta despre Cafeneaua Guguță este plauzibilă, având în vedere că toată această istorie ascunde acte de corupție și înțelegeri dintre funcționari publici cu cetățeni din afaceri. Doamna ministră a recunoscut că nu cunoaște toate detaliile, dar nu pot să cred că funcționarii mai vechi care încă sunt în minister nu știu nimic. Una din justificări despre o un eventual impas în investigarea mai rapidă a acestui caz este descentralizarea. Cică autoritățile publice locale dacă doresc răspund, dacă nu doresc nu răspund la solicitările ministerului (cel puțin eu așa am înțeles, dar se pare că în realitate e altfel și un jurist ar comenta mai exact scuzele MECC). 

Acest tip de ”colaborare” între instituții îmi aduce aminte de relația FBI cu POLIȚIA din filmele de acțiune. Când cei din POLIȚIE continuă să investigheze un caz, chiar dacă le este interzis, iar detectivul din POLIȚIE cunoaște pe cineva ”de încredere” la FBI care se împarte cu informație despre etapa și pașii pe care-i întreprind.

Istorii similare probabil că au loc și în comunicarea dintre autoritățile publice centrale cu cele locale, iar pentru a exclude aceste jocuri ascunse este nevoie de timp, răbdare și monitorizare continuă a activităților tuturor departamentelor. Cum de simplificat? De publicat totul și mereu pe site-ul ministerului. Atât timp cât pașii documentați vor fi făcuți publici, societatea civilă va veni în ajutor.

Discuția despre Situația Cinematografiei din Republica Moldova din 1 august 2019.

Pe scurt. Care este problema? 

Dacă să-mi adreseze cineva această întrebare, i-aș răspunde cu o altă întrebare (Noi avem cinematografie în Moldova?).

La inițiativa unor regizori, actori și producători autohtoni, a avut loc un eveniment cu participarea mai multor personalități din breasla cinematografiei moldovenești. Probleme în acest domeniu există mai multe decât filme produse la noi, iar verbalizarea lor din câte am observat nu a avut loc de foarte mulți ani (comunicarea ”mai ales constructivă” între ei se pare că nu există). Lipsa resurselor financiare alocate de stat,  management defectuos al principalei instituții cum ar fi Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova și lipsa unei strategii de dezvoltare a cinematografiei autohtone, sunt doar câteva din problemele din această breaslă.

Cum a avut loc discuția? (aici înregistrarea video făcută de cei de la KinoPOP) 

Într-un format total neașteptat de mulți din cei veniți la eveniment. Cum să-i implici și asculți pe circa 80 de participanți? Simplu. Toți au fost așezați la 8 mese a câte 10 persoane, li s-au dat foi pe care au scris problemele și soluțiile așa cum le văd ei, apoi fiecare delega câte un reprezentant pentru a le prezenta publicului. Ulterior acestea vor fi incluse într-un plan de lucru pentru minister. 

Mie personal această metodă de a-i pune să gândească împreună, să analizeze nu doar problemele, dar să vină și cu soluții, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. În câteva minute un eveniment la care se aștepta că vor avea loc discursuri lungi, plângărețe și plictisitoare, s-a transformat într-un grup de lucru. 40 de minute artiștii (îi numesc printr-un cuvânt pentru a nu repeta și enumera toate specialitățile, sper că nu se supără) au lucrat la structurarea problemelor, pentru soluții nu prea le-a ajuns timp (probabil că era nevoie de o oră – două sau ei între ei să se întâlnească mai des).

Impresii. 

Prezentările au mers bine până la momentul în care artiști mai artiști decât alții s-au gândit (sau așa s-au obișnuit) să calce tradițional peste timpul celorlalți prezenți și să pună mâna pe microfon, după care au urmat recitaluri, discuții la oglindă despre cât de importante lucruri au făcut și cum este mai corect de procedat pentru a salva ceea ce nu există (sau există doar în imaginația lor). La un anumit moment mi-a sărit un nerv printr-un strigăt la unul din acei domni care vorbea cu microfonul. Să mă iertați, eu înțeleg că doare, dar încă mai mult doare când nu-i respecți pe cei de alături și nu le permiteți să vorbească. Sperăm că data viitoare moderatorul se va uita la ceas și va cronometra mai bine timpul destinat pentru fiecare participant în așa fel încât discuția să nu se transforme într-un haos asemeni celui de la ședințele Consiliului Municipal Chișinău. Aici organizatorii evenimentului, adică MECC, desigur că au restanțe. Dacă este nevoie de ajutor pentru a modera astfel de dezbateri, puteți cu ușurință să apelați la câteva asociații obștești cu expertiză în desfășurarea unor dialoguri adecvate între cetățeni și autorități, de exemplu A.O. Comunități Active pentru Democrație Participativă, A.O. Primăria Mea sau A.O. Centrul de Urbanism.

O observație către minister și subdiviziunea responsabilă de cinematografie.

Dacă unii participanți la eveniment ar fi vorbit cât o emisiune Vorbește Moldova, șeful CNC Valeriu Jereghi n-a scos nici un cuvânt (pentru că dumnealui are pârghii și își alocă singur resurse pentru gașca sa, el probleme nu are și nu le vede), probabil că se gândea la broșurica în care să fie incluse filmele autohtone produse în ultimii 3 ani (În ultimii 3 ani în Moldova au fost făcute filme? Dacă sunt, atunci CNC-ul nu a făcut nimic pentru a informa societatea despre existența lor.).  

Un fel de concluzie cu recomandări

Deschiderea ministrei Liliana Nicolaescu-Onofrei către dialog este binevenită. Modelul participativ de propunere a soluțiilor la problemele din domeniile gestionate de MECC este un exercițiu util și necesar pentru a înțelege cum funcționează administrarea din culise. Sper că astfel de întâlniri vor mai avea loc în viitor (cel puțin odată pe an), iar solicitările și propunerile adunate în cadrul evenimentelor să fie scrise pe o listă, apoi sortate în mod prioritar (proces, care la fel trebuie să fie participativ) și trecute într-o strategie (câte una per domeniu, educație, cultură, sport, cercetare).

Atât timp cât autoritățile publice centrale și cele locale vor încuraja participarea cetățenilor la procesul decizional, atât timp relația dintre funcționarul public și cetățean va fi una mai bună, mai constructivă și cu rezultate de lungă durată.

Câteva recomandări către ministra Liliana Nicolaescu-Onofrei. 

Unii angajați din direcțiile subordonate MECC trebuie schimbați, chiar dacă ei consideră că nu există specialiști în domeniu (de exemplu la Direcția Patrimoniu Cultural) Mă scuzați dar experți care pregătesc un dosar pentru restaurarea circului ani la rând, și asta cu suportul din străinătate, asta nu-i treabă. 

 Alții ar trebui să fie demiși imediat (de exemplu șeful CNC). Faptul că dumnealui este artist al poporului nu-i dă dreptul de a face abuz în serviciu și de a descuraja tinerele talente din cinematografie, domeniu atât de important și absent în cultura Republicii Moldova. Dovezi sunt, voci la fel. O parte din comisia care l-au ales pe Valeriu Jereghi șef CNC și-au retras votul acum aproape doi ani în urmă. 

Nu mai este timp de așteptat, pentru că toți ei, noi, cei tineri rămași în țară, ne dorim acum să facem ceva, nu peste câțiva ani. Altfel vom pleca așa cum au plecat alții, și asta se referă la toate departamentele din gestiunea MECC (educație, cultură, cercetare, sport). Știu că sunt multe de făcut, iar munca abia începe. Rămâne doar să fie organizate concursuri transparente de selectare a unor persoane competente în fruntea acestor instituții, și vă rog, nu pe criterii de rudenie. 

Succese. 

Cititoarei/Cititorului care a ajuns până aici, îți mulțumesc pentru că ai avut răbdarea să treci peste excesul de virgule, paranteze și ghilimele.

Participarea ta, contează! 

 

******

Sursa foto: https://www.pinterest.com/pin/71424344070691845/

Angajatul, sclavul cu gura închisă în fața șefului

Despre atitudinile unor angajatori față de angajați și despre cum sunt dresate generații de robi cu frustrări impuse prin valorile nescrise din societate (dar și din familie). O precizare doar, aici povestea nu e despre supunere, ci despre cum viața plină de ”superiori” deștepți care încearcă să te fută și să-ți închidă gura, dar tu nu taci și nu îi lași să-ți violeze libertatea la exprimare. Desigur că va rămâne încă mult loc pentru a fi adăugate puncte de vedere legislative și virgule din experiența fiecărui cititor.

Pe scurt și pe rând, inspirat dintr-o istorie reală.

Prima experiență de angajat vine din adolescență, de pe la vârsta de 15 ani. Îmi aduc aminte acele câteva zile de trezire la 5 dimineață și culcare la miez de noapte. Patru sau cinci zile, atât a rezistat organismul prima experiență de hamal la piața din oraș. Entuziasmul a dispărut repejor nu doar din motiv că fizic era dificil, ci din cauza muncii neorganizate și a atitudinii angajatorului. Cine a lucrat în astfel de domenii (muncă la negru) știe cum e să mănânci undeva după un perete, departe de ochii angajatorului. Pentru că, în timpul mesei nu lucrezi, iar asta nu-i aduce șefului senzația că totul merge conform planului său inexistent.

Încercările din afara țării, în calitate de ”gastarbaiter”[1], la fel mi-au conturat percepția despre cel ”superior” și cel ”inferior”. Atitudinea angajatorilor atât la vest cât și la est a fost aproximativ aceeași. Mâncat pe fugă, odihnă puțină, muncă neorganizată și mutra nemulțumită a șefului atunci când din cele 12 ore de muncă încerci câteva minute să le petreci pentru tine (vorbind la telefon, răsfoind o carte sau orice alte ocupații de recreere).

(De aici mă voi limita la detalii, pentru a evita transformarea acestui text în unul plângăreț).

Despre acest tip de atitudine față de angajat, cu siguranță că fiecare al doilea moldovean cunoaște din propria experiență. Plus că aerele similare de regi și regine sunt întâlnite în practic în tot sistemul. Începând de la prima profesoară care te-a învățat să stai ascultător în bancă (utilizând metode cum ar fi strigatul, umilitul sau comparații de gen ”ești prost ca X, capabil de păscut oile de la stâna din satul vecin” etc).

Odată cu avansarea pe așa zisa scară a inteligenței, întâmpini aproape aceleași modele de comportament, doar că ei/ele sunt îmbrăcați puțin altfel, au diplome, și își desfășoară activitatea în instituții de învățământ superior. Diverși(se)[2] secretari, lectori, decani și șefi de catedre, cu grade științifice, persoane care lucrează cu oamenii și ai crede că ei ar trebui să fie un exemplu de urmat în comunicare. Dar, cu părere de rău o bună parte au aceleași năravuri de burjui. Dacă ai fost student în Moldova, adu-ți aminte de privirile unor figuri importante de la facultate, apoi uite în fluturașul de salariu pe care îl primești acum.

Aroganța și importanța ”dumnezeilor șefi” în realitate există, e la fel de pronunțată ca la personajele laminate din seriale TV de larg consum care promovează niște valori materiale drept principala realizare în viață. (Să nu fi fost metafore, erau suficiente câteva înjurături).

În tot acest drum de cunoaștere și învățare a caracterelor din lumea profesională, tânărul naiv reușește să se adapteze. Diferit desigur. Ei și ele, tinerii naivi, se împart în două categorii (aș fi vrut să evit această clasificare) sau mai bine de spus, aleg două căi diferite de a-și trăi viața de angajat.

Cărarea întâi încurajează supunerea oarbă (asemeni credințelor în zeități), tăcerea (să nu pui multe întrebări, să accepți orice sarcini, să lucrezi peste program fără să ceri plată suplimentară sau fără să critici cumva munca neorganizată etc), lingușirea (în popor îi mai zice ”pupatul în cur”) și încă o trăsătură pentru care încă nu i-am găsit denumire (un fel de atitudine față de job caracterizată prin comportamente similare cu ceva între fanatism religios de tip sectă și o diagnoză psihiatrică [un specialist în domeniu ar spune corect, eu doar presupun] de tipul tulburărilor obsesiv compulsive).

A doua cale este în opoziție cu prima, presupune lupte și dezbateri continue. Îi voi numi simbolic lucrătorii ”neascultători”, deși șefilor le-ar place să-i numească ”obraznici”. Apărarea drepturilor angajatului și promovarea respectării libertății la exprimare sunt de obicei mai importante decât propria avansare în carieră a ”neascultătorilor”. Totodată aceștia mai sunt și un fel de activiști la locul de muncă, care se solidarizează cu colegii atunci când sunt intimidați, discriminați sau certați de către ”sfinții superiori”.

Fiecare alege din care categorie de angajați să facă parte. Eu am ales-o pe cea de-a doua. Am avut de pierdut ceva din cauza acestei alegeri? Nu, n-am avut, doar mi-am câștigat ceva atenție negativă de la oameni care mă vor ține minte toată viața. Nu știu dacă este de rău sau de bine, știu doar că de fiecare dată când vor vrea să calce peste oameni se vor gândi înainte de a face acel pas.

[prea multe istorii s-au împletit în acest text ”moralist” care se dorea a fi mult mai scurt, voi trece la o concluzie]

De ce este mai bine (în viziunea mea) să fii în rol de angajat ”neascultător” decât ”ascultător”? Câteva exemple din viață.

  • Instituție de stat

La o instituție de învățământ din mediul rural, în perioada sărbătorilor de crăciun, preotul cu matușca au organizat colinde bisericești în incinta școlii la careul săptămânal. Pentru că învățământul este laic, iar astfel de evenimente (cu stropitul cu agheasmă, colaci, icoane, lumânări și tot felul de obiecte de cult) ar trebuie să se desfășoare în biserică și nu la școală. Am scris o postare critică pe facebook despre acest fenomen, după care directoarea m-a chemat la cabinet și a încercat să-mi țină lecții despre ce trebuie și ce nu trebuie de scris.

Cu câteva luni înainte de slujba religioasă la careu, în perioada electorală, am refuzat să merg la o întâlnire cu un candidat la scaunul de deputat în parlament (era Candu sau Filat, nu-mi aduc aminte exact). ”Cum adică nu vrei să mergi? Dap așa trebuie.”, îmi spunea cineva din administrația școlii. Asta după o zi de lucru, profesorii trebuiau să meargă să-l asculte pe nu știu ce politician. [Nu m-am dus.]

  • Organizație non-guvernamentală

Înainte de a începe lucrul într-un ONG credeam că în aceste organizații ale societății civile se găsesc oameni cinstiți care luptă pentru diverse valori mărețe și egalitate. Corect, se găsesc astfel de oameni, doar că nu sunt atât de mulți cum credeam. Aici ierarhiile, diferențele salariale și volumul inegal de sarcini, sunt prezente la fel ca în corporații de milioane. În cazul meu, se încerca impunerea spre semnare a unui contract în care erau stipulate o serie de puncte irelevante jobului, exploatarea forței de muncă a mea și a colegilor (realizarea unor taskuri suplimentare, pentru care de fapt nu eram plătit).

Refuzul m-a costat un an de lucru în baza contractului de prestări servicii (în loc de contract de muncă). În schimb am obținut o independență în organizarea muncii alături de o echipă performantă care promovează libertatea de exprimare și egalitatea nu doar în teorie, ci și în viața de zi cu zi.

  • Societate cu Răspundere Limitată

Propunerea de a lucra aici veniseră de la un prieten și coleg. Deși nu aveam mare experiență în domeniu, am fost acceptat și am acceptat poziția part-time. Jobul îmi permitea luxul de a fi foarte flexibil în ceea ce ține de timp. Puteam lucra de oriunde și (din greșeală acceptam) la orice oră. Nu tot timpul mă aranja acest program, dar din motiv că învățam multe lucruri din mers, îmi plăcea ceea ce fac și o făceam cu pasiune. Domeniul de activitate presupunea (nescris) un tip de comportamente (cu o doză de rezerve). Primele semne de cenzură le-am observat când am descoperit un punct banal dintr-un regulament la etapa de elaborare, în care era stipulat ceva în legătură cu stickere-le lipite pe echipamente (m-am amuzat, pentru că lucram de la propriul laptop și nu putea nimeni nimic să-mi reproșeze în mod direct). Dar, comedia s-a încheiat (am depus cerere de concediere) după ce am fost certat pentru un like pe facebook.

Like-ul m-a costat emoțional foarte mult. M-a făcut să testez libertatea de exprimare, să cobor cu picioarele pe pământ și totodată să descopăr un alt nivel de relaționare dintre angajat-angajator-colegi-prieteni.

Să fii ”ascultător” sau ”neascultător”? Fiecare decide de sine stătător. Vrei să trăiești în bula ta de confort în care cineva trebuie să ia deciziile pentru tine, indiferent dacă acestea încalcă libertățile altor oameni? Nu ai decât. O chestie doar, tu în calitate de angajat nu-i ești dator cu nimic angajatorului, salariul pe care îl primești este pentru munca și efortul depus de tine, nu pentru faptul că șeful îți face o favoare.

PS Mereu vor exista ”neascultători” care nu vor putea sta cu gura închisă, la care ”ascultătorii” se vor uita dintr-o parte și îi vor admira pe ascuns. Tu alegi cine să fii.

[1] Cuvânt din limba rusă. Muncitor la negru în afara țării de origine.

[2] A se citi la sexul care place și/sau corespunde cu vreo amintire din viață (ea sau el).

Sursa foto: https://www.cartoonmovement.com/cartoon/23304

Pentru unii e stânga, pentru mine sunt doar niște valori

Când eram adolescent, auzeam deseori vorbe că ”politica este murdară și mai bine să nu te bagi”, că ”sunt bandiți și e periculos”. Eu de fire și din educație fiind un om pașnic, o bună parte din viață așa și am trăit, neimplicându-mă și neinteresându-mă de politică. Probabil că din acest motiv nici nu sunt tare priceput la ideologiile politice și tot felul de concepte din aceste filosofii. Dar, în ultimii ani nedreptățile, ilegalitățile, corupția, medicina ineficientă și justiția cumpărată, m-au împins să răsfoiesc buchii din domeniu pentru a înțelege ce este politica de dreapta și de stânga (despre care atâta se vorbește). Continue reading…

”Colivă” pentru școlile din Republica Moldova

Poveste despre faptul că în instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova se desfășoară evenimente religioase cu diverse ocazii nu mai este o noutate. ”Slujitorii domnului” sunt prezenți la careurile de la primul și ultimul sunet, stropind cu agheasmă și recitând rugăciuni, chiar dacă există copii care împărtășesc alte religii decât cea creștin ortodoxă. Pe lângă participarea la aceste ceremonii laice, dumnealor sunt alături de elevi și la orele de religie ortodoxă. Deci, ei sunt atât preoți cât și învățători, în acest fel nivelul lor de influență asupra copiilor, dar și asupra părinților este unul suficient de puternic. Respectiv intimidările față de copiii de alte confesiuni religioase sunt mai pronunțate, iar legislația cu privire la faptul că învățământul este laic, sunt ușor trecute cu vederea. Mai desfășurat despre Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (B.O.M.), relația cu puterea pentru păstrarea influenței și încălcarea legii puteți citi aici.

Locul preoților este la Biserică, nu într-o instituție de învățământ.

De ce?

Pentru că la școală se educă noi generații de cetățeni, iar pe lângă faptul că elevii sunt învățați litere, cifre și un pic de știință, mai este nevoie de a învăța și despre drepturile omului, libertatea gândirii, egalitate și non-discriminare. Preoții, ”slujitorii domnului” sau reprezentanții B.O.M. (sau oricum altfel doriți să-i numiți) prin propaganda religioasă și a așa ziselor valori creștin ortodoxe promovează:

  • discursuri homofobe (ex. preotul Ghenadie Valuță);
  • discursuri discriminatorii instigatoare la ură (ex. preotul Anatolie Cibric);
  • practici care pun în pericol viața omului (campaniile anti-vaccin, anti-avort);

Continue reading…

Moralitatea de sub unghia moldoveanului ortodox

Să trăiești în concubinaj, să fii homosexual sau lesbiană, să fii pro poligamie și/sau relație liberă, să fii bărbat și să ai păr lung, să fii femeie – să nu ai copii – să nu fii căsătorită – să vrei egalitate de șanse, etc., toate acestea și multe altele sunt niște comportamente în afara limitelor morale în societatea ortodoxă.

Pe când să fii homofob, xenofob, să fii bărbat violent cu membrii familiei, să vinzi icoane – lumânări la pensionarii care dau ultimul leu și să nu plătești pentru asta impozite (astfel devenind un parazit economic pentru întreaga țară), să vinzi apă de la robinet în sticle cu eticheta pe care scrie agheasmă, să prostești persoanele bolnave de cancer prin faptul că le propui creștinilor disperați să pupe oase de oameni morți, să fii funcționar public și să furi – să furi – să furi – să manipulezi – să distrugi instituții și domenii importante în stat (cum ar fi învățământul, sistemul medical, asistență socială etc), asta este trecut cu vederea și acceptat. Până și așa cazuri vocale cum ar fi construcția bisericilor pe teritoriul grădinițelor, care și așa sunt puține și în stare deplorabilă la nivel național, este acceptat drept ceva normal. Chiar dacă pe teritoriul acestei grădinițe au făcut ceremonii funerare în care sicriul cu cadavrul unei persoane a stat afară în timp ce copiii se jucau alături. Continue reading…

Gura închisă a moldoveanului

De mic copil îmi aduc aminte de așa vorbe precum ”nu te băga în politică”, ”mai bine taci”, ”ei știu mai bine” etc. Dacă ești moldovean și citești asta, cu siguranță că ești familiarizat cu aceste sfaturi de pregătire pentru a păși în lumea matură. Noi am fost și suntem în continuare încurajați și educați să nu spunem liber ceea ce gândim despre corectitudinea acțiunilor întreprinse de diverși funcționari publici cum ar fi primarul sau director de colhoz. Atitudinea critică nu este pentru simplii muritori, iar dacă provii dintr-o familie modestă atunci cuvântul tău nu trebuie spus.

Continue reading…