Author: Bejenari Sergiu

Cu ea între patru

Imagine simbol, sursa: https://medium.com/stories-behind-photography/human-connection-56417d715b5b

Imagine simbol, sursa: https://medium.com/stories-behind-photography/human-connection-56417d715b5b

A cincea săptămână între patru pereți.

Minus 4 kilograme.

Anxietatea trece în alt stadiu.

Sunetul frigiderului începe să deranjeze. 

Observ cum se depune praful pe podea în mai puțin de 24 de ore după ce am tras cu aspiratorul. 

Copăcelul de grapefruit din vazon a adăugat 3 frunze noi. 

Ceaiul nu mai are acel gust, nici cel verde curat, nici în combinație cu melisa sau frunze de trandafiri. 

Apa o beau pentru că trebuie, mi-am instalat și o aplicație care mă bâzâie la fiecare oră și îmi aduce aminte că trebuie să beau apă, iar când mă satur, îi adaug o felie de lămâie. 

Ce bine că se vinde lămâie la marketul de lângă casă. 

Încerc să caut părțile bune în toată această „campanie #stauacasă”. Un mare noroc că o parte din job-uri îmi permite să lucrez de acasă și nu trebuie să circul prin oraș. Programul mi-l fac singur, problema este că nu prea înțelegi când este timpul liber și când cel de lucru. Continue reading…

584 total views, 1 views today

Fenomenul fidelității și sentimentul de vină [Partea II]

Pictură de Catalin Gellen, sursa: http://www.picamemag.com/catalin-gellen/

Pictură de Catalin Gellen, sursa: http://www.picamemag.com/catalin-gellen/

…aici prima parte

Atât timp cât unul din parteneri dorește să trăiască într-o relație liberă, iar celălalt are viziuni tradiționale despre familie, ceea ce se va întâmpla mai departe în viața lor va fi însoțită de fenomenul fidelității și sentimentul de vină. Aceste elemente pot fi îndepărtate fie prin recunoașterea libertății persoanei iubite, fie prin acceptarea că ambii parteneri trebuie să conviețuiască respectând un set de valori conservatoare aprobate de societate.

Dacă să vorbim în termeni simpli, bărbatul și femeia în relația de familie, cuplu, căsătorie, se dedică în exclusivitate unul altuia. Dragostea, afecțiunea, sinceritatea, intimitatea, relația sexuală, sunt niște dimensiuni reciproce și nimeni altcineva nu are voie să se atingă de aceste părți ale vieții lor doi, care sunt ca un tot întreg. Se încheie un pact de siguranță, de la care se așteaptă la un statut social și financiar care corespunde unui sistem de valori. Acest pact poate exista atât timp cât ambii vor respecta norma morală general acceptată precum este fidelitatea. Adică nici unul din parteneri nu are dreptul moral de o oferi una din aceste dimensiuni altei persoane străine. Dacă unul din ei va dărui dragoste altei persoane sau dacă va întreține o relație sexuală, riscă să fie acuzat de trădare și să înceteze relația. Fie ești fidel(ă) și iubit(ă) pentru faptul că viața ta aparține numai persoanei din cuplu, fie infidel(ă) și vinovat(ă) de destrămarea familiei. Continue reading…

987 total views, 8 views today

Despre relațiile libere și redefinirea căsătoriei [Partea I]

Pictură de Catalin Gellen, sursa: http://www.picamemag.com/catalin-gellen/

Pictură de Catalin Gellen, sursa: http://www.picamemag.com/catalin-gellen/

… aici partea a doua

Căsătoria se schimbă pentru că și pretențiile noastre de la ea se schimbă masiv. Se schimbă pentru că înainte divorțam ca să nu mai fim nefericiți, iar astăzi divorțăm pentru că putem fi mai fericiți.”, spunea psihoterapeuta belgiană, Esther Perel, într-un interviu despre relațiile de cuplu, monogamie și poligamie.

Urmează un șir de viziuni despre libertatea în relație din perspectiva personală. Nu este un manifest, îndemn sau o rețetă. Nu se recomandă persoanelor sensibile la cuvântul sex și infidelitate. 

În ultimii vreo 4-5 ani, discuțiile despre relațiile de cuplu în mod obișnuit duc spre exemplul personal, și anume acela de a oferi libertate partenerului/partenerei. Evident că într-o societate în care normele sociale despre felul în care trebuie să fie un cuplu, apriori implică pachetul de valori și reguli precum fidelitatea și monogamia, iar astfel de exemplu este privit cu suspiciuni și o oarecare doză de rezervă. Linia roșie devine mai pronunțată odată cu ieșirea din limitele normalului acceptat de către majoritate și felul în care am fost educați de aceasta.  Continue reading…

714 total views, 9 views today

„High-rise” – un film în 10 propoziții

Nu am citit romanul ”High-Rise” (Zgârie-nori) de J. G. Ballard, dar cred regizorul Ben Wheatley a filmat o distopie psiho-socială excelentă, în care au fost arătate fără cenzură principalele vicii și pasiuni umane care îi împiedică pe oameni să coexiste chiar și într-o lume ”ideală”.

Curios este că drepturile de autor pentru film au fost cumpărate tocmai în 1975, iar pe ecrane a ieșit abia în 2015, scenariul pentru o perioadă de câteva decenii era considerat drept o peliculă care nu poate fi filmată. Continue reading…

564 total views, 2 views today

”Sectanții” lui Ernu – despre carte în 10 propoziții [sau recenzie]

 

Sectanții, reprezentanții unei comunități religioase desprinsă dintr-o religie mare, grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (definiția pe care o dă DEX-ul). 

În prima carte ”Sectanții” (pe care o puteți procura de aici de exemplu) din ”Mica trilogie a marginalilor”, sunt descrise realitățile pe care le trăia o comunitate religioasă din Bugeac la sfârșitul secolului al XIX – lea și problemele cu care s-au confruntat aceștia în timpul regimurilor politice din secolul XX. 

Autorul, Vasile Ernu, povestește istoria a 4 generații de sectanți, reușind să păstreze vocile celor mai marcante figuri ale grupului de studenți ai Bibliei, transmițând atmosfera din ”regiunea în care… ți se ierta aproape tot… cu singura condiție: să nu fii diferit de restul comunității.”

Trecuți prin războaie și limitați de sistemele politice, ei mereu s-au adaptat și au continuat să trăiască conform principiilor religioase. De la ”liniștea” din imperiul țarist, prin mâinile legionarilor care au întors societatea împotriva lor, au intervenit în zona dureroasă și le-au interzis să-și înmormânteze morții conform tradițiilor, prin socialismul de la care nu aveau nevoie de căldarea cu mere de la colhoz, până la perestroică. În URSS erau considerați ”străini ai societății comuniste, leneși și speculanți”, dar au făcut față sistemului, și-au dezvoltat diverse bresle pe care nu le acoperea statul, iar în paralel lucrau și la slujbe obligatorii, însă nimic nu i-a făcut să jure partidului pentru a obține careva beneficii.  Continue reading…

583 total views, 2 views today

”Diversitatea” opiniilor și ”libertatea” de exprimare în SoCietate

Sursa: https://tinybuddha.com/blog/when-people-judge-why-its-not-really-about-you/

Despre libertatea de exprimare se vorbește foarte mult în spațiul media și social media, însă aceste discuții în mare parte rămân a fi doar teoretice, de multe ori picând testul practic. Libertatea de exprimare, există fix până în momentul în care apar opiniile vis a vis de anumite subiecte, dar diferite de cele ale unor apărători ai acestui drept iluzoriu.

De ce iluzie?

Îți interzice cineva să-ți exprimi liber gândurile?

Nu neapărat și nu în mod direct. Dar dacă să vin cu o părere subiectivă despre diversitatea opiniilor și libertatea de exprimare  în comunitățile formale și informale care promovează aceste drepturi și egalități, observ abuz de atitudine radicală și dogmatică, pe alocuri dusă la extreme și similară cu unele secte religioase. De fapt ”nimeni” nu-ți limitează acest drept la opinie, însă pluralismul este taxat prin ”metode” mai puțin tehnice și vizibile. Atât timp cât comunici în limita unui set de cuvinte și valori, ești bine mersi, dar nu și după ce ești dârz și încerci să vorbești despre aceeași problemă din altă perspectivă, nu ești de acord cu unele principii ideologice sau găsești mai mult loc pentru interpretare. Dacă faci acest lucru odată, este acceptabil, dacă faci asta mai des, ai ”prieteni de veghe” care-ți contabilizează numărul de comentarii și like-uri la subiecte de interes diferit decât cel al organizației, găștii sau a grupului cu care te identifici. Pare oleacă a patologie? Da, pare, însă ăsta e un fel de rezultat al lumii corecte a etichetărilor ideologice care neapărat trebuie mereu supusă testelor interne de ”integritate”. Continue reading…

608 total views, 2 views today

Un altfel de dialog cu noua Ministră a Educației, Culturii și Cercetării

Într-o dimineață, la sfârșitul lunii iunie, cu un ghiozdan în brațe, în troleibuzul vechi (din alea roșii) ea privea îngândurată prin geam. Am vrut să-i zic bună ziua și să o întreb cum se simte în rol de ministră, dar n-am îndrăznit să deranjez aranjarea gândurilor la un început de zi de muncă și mi-am continuat drumul spre lucru.

Cu riscul de a fi acuzat că sunt omul plătit de americani (unii deja mi-au zis asta) sau că îmi manifest simpatia față de un anumit partid (de ăștia la fel au fost), încerc să vin cu o părere vis a vis de noua Ministră a Educației Culturii și Cercetării.

Nu vreau să vorbesc despre viziunea partidului, alți membri, răfuielile politice sau alte subiecte populiste, abordate în mediul online și mass media. Eu de obicei critic autoritățile publice centrale și locale pentru incompetență, indiferență, lipsa de transparență și absența aproape totală a abilităților și dorinței de comunicare cu societatea. Acest text e puțin diferit, e un fel de raport (să zicem) pozitiv.

Câteva observații în urma celor două întâlniri pe care le-am avut cu doamna ministră Liliana Nicolaescu-Onofrei în ultima săptămână, cu descrierea pe scurt a subiectelor.

Discuția despre Cafeneaua Guguță din Grădina Publică Chișinău (aici mai multe detalii despre cafenea). Un subiect sensibil și adânc înrădăcinat în schemele mai multor guverne din 2007 până astăzi.

Pe scurt. Care este problema? 

Cafeneaua Guguță se află pe terenul Grădinii Publice Chișinău, și are statut de monument istoric protejat. Autoritățile Publice Locale, prin diverse scheme au vândut terenul unde este construită cafeneaua, adică au vândut o bucată din monument. Acum proprietarul vrea să construiască un centru comercial de câteva etaje pe partea lui de monument, iar proprietarul anterior dorea să toarne 13 etaje de beton pentru a ridica un hotel. Este bine sau nu? Întrebați-vă propria imaginație. Cum va arăta Grădina Publică Ștefan cel Mare timp de aproximativ doi ani, perioadă în care ea va fi în totalitate sau parțial închisă? Marele business va veni cu o umbră luxoasă enormă, peste tot ce se numește vegetație, liniște, relaxare și primire a tuturor locuitorilor orașului.

Cum și cine a fost la discuție?

La întâlnire am fost 3 persoane din partea comunității OccupyGuguță și 4 persoane de la minister (consiliera, șeful cabinetului ministrei și șefa Direcţiei patrimoniu cultural). Ce știe ministerul despre cafenea? Noua componență nu cunoaște prea multe, însă nu pot spune același lucru despre cei vechi. ”- Părerea mea este că Cafeneaua Guguță nu reprezintă o valoare arhitecturală.”, spunea doamna de la direcția patrimoniu cultural. Probabil că nu, probabil că da, însă cert este că aceasta se află pe terenul unui monument, iar construcția unei clădiri din sticlă și beton l-ar transforma în totalitate.

Ce urmează să facă MECC? 

Să obțină copia privind decizia de demolare a cafenelei de la autoritățile publice locale din mun. Chișinău și să verifice legalitatea întregului proces de vânzare și dare spre privatizare a terenului.

Așteptăm.

Impresii

Deschiderea ministrei de a discuta despre Cafeneaua Guguță este plauzibilă, având în vedere că toată această istorie ascunde acte de corupție și înțelegeri dintre funcționari publici cu cetățeni din afaceri. Doamna ministră a recunoscut că nu cunoaște toate detaliile, dar nu pot să cred că funcționarii mai vechi care încă sunt în minister nu știu nimic. Una din justificări despre o un eventual impas în investigarea mai rapidă a acestui caz este descentralizarea. Cică autoritățile publice locale dacă doresc răspund, dacă nu doresc nu răspund la solicitările ministerului (cel puțin eu așa am înțeles, dar se pare că în realitate e altfel și un jurist ar comenta mai exact scuzele MECC). 

Acest tip de ”colaborare” între instituții îmi aduce aminte de relația FBI cu POLIȚIA din filmele de acțiune. Când cei din POLIȚIE continuă să investigheze un caz, chiar dacă le este interzis, iar detectivul din POLIȚIE cunoaște pe cineva ”de încredere” la FBI care se împarte cu informație despre etapa și pașii pe care-i întreprind.

Istorii similare probabil că au loc și în comunicarea dintre autoritățile publice centrale cu cele locale, iar pentru a exclude aceste jocuri ascunse este nevoie de timp, răbdare și monitorizare continuă a activităților tuturor departamentelor. Cum de simplificat? De publicat totul și mereu pe site-ul ministerului. Atât timp cât pașii documentați vor fi făcuți publici, societatea civilă va veni în ajutor.

Discuția despre Situația Cinematografiei din Republica Moldova din 1 august 2019.

Pe scurt. Care este problema? 

Dacă să-mi adreseze cineva această întrebare, i-aș răspunde cu o altă întrebare (Noi avem cinematografie în Moldova?).

La inițiativa unor regizori, actori și producători autohtoni, a avut loc un eveniment cu participarea mai multor personalități din breasla cinematografiei moldovenești. Probleme în acest domeniu există mai multe decât filme produse la noi, iar verbalizarea lor din câte am observat nu a avut loc de foarte mulți ani (comunicarea ”mai ales constructivă” între ei se pare că nu există). Lipsa resurselor financiare alocate de stat,  management defectuos al principalei instituții cum ar fi Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova și lipsa unei strategii de dezvoltare a cinematografiei autohtone, sunt doar câteva din problemele din această breaslă.

Cum a avut loc discuția? (aici înregistrarea video făcută de cei de la KinoPOP) 

Într-un format total neașteptat de mulți din cei veniți la eveniment. Cum să-i implici și asculți pe circa 80 de participanți? Simplu. Toți au fost așezați la 8 mese a câte 10 persoane, li s-au dat foi pe care au scris problemele și soluțiile așa cum le văd ei, apoi fiecare delega câte un reprezentant pentru a le prezenta publicului. Ulterior acestea vor fi incluse într-un plan de lucru pentru minister. 

Mie personal această metodă de a-i pune să gândească împreună, să analizeze nu doar problemele, dar să vină și cu soluții, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. În câteva minute un eveniment la care se aștepta că vor avea loc discursuri lungi, plângărețe și plictisitoare, s-a transformat într-un grup de lucru. 40 de minute artiștii (îi numesc printr-un cuvânt pentru a nu repeta și enumera toate specialitățile, sper că nu se supără) au lucrat la structurarea problemelor, pentru soluții nu prea le-a ajuns timp (probabil că era nevoie de o oră – două sau ei între ei să se întâlnească mai des).

Impresii. 

Prezentările au mers bine până la momentul în care artiști mai artiști decât alții s-au gândit (sau așa s-au obișnuit) să calce tradițional peste timpul celorlalți prezenți și să pună mâna pe microfon, după care au urmat recitaluri, discuții la oglindă despre cât de importante lucruri au făcut și cum este mai corect de procedat pentru a salva ceea ce nu există (sau există doar în imaginația lor). La un anumit moment mi-a sărit un nerv printr-un strigăt la unul din acei domni care vorbea cu microfonul. Să mă iertați, eu înțeleg că doare, dar încă mai mult doare când nu-i respecți pe cei de alături și nu le permiteți să vorbească. Sperăm că data viitoare moderatorul se va uita la ceas și va cronometra mai bine timpul destinat pentru fiecare participant în așa fel încât discuția să nu se transforme într-un haos asemeni celui de la ședințele Consiliului Municipal Chișinău. Aici organizatorii evenimentului, adică MECC, desigur că au restanțe. Dacă este nevoie de ajutor pentru a modera astfel de dezbateri, puteți cu ușurință să apelați la câteva asociații obștești cu expertiză în desfășurarea unor dialoguri adecvate între cetățeni și autorități, de exemplu A.O. Comunități Active pentru Democrație Participativă, A.O. Primăria Mea sau A.O. Centrul de Urbanism.

O observație către minister și subdiviziunea responsabilă de cinematografie.

Dacă unii participanți la eveniment ar fi vorbit cât o emisiune Vorbește Moldova, șeful CNC Valeriu Jereghi n-a scos nici un cuvânt (pentru că dumnealui are pârghii și își alocă singur resurse pentru gașca sa, el probleme nu are și nu le vede), probabil că se gândea la broșurica în care să fie incluse filmele autohtone produse în ultimii 3 ani (În ultimii 3 ani în Moldova au fost făcute filme? Dacă sunt, atunci CNC-ul nu a făcut nimic pentru a informa societatea despre existența lor.).  

Un fel de concluzie cu recomandări

Deschiderea ministrei Liliana Nicolaescu-Onofrei către dialog este binevenită. Modelul participativ de propunere a soluțiilor la problemele din domeniile gestionate de MECC este un exercițiu util și necesar pentru a înțelege cum funcționează administrarea din culise. Sper că astfel de întâlniri vor mai avea loc în viitor (cel puțin odată pe an), iar solicitările și propunerile adunate în cadrul evenimentelor să fie scrise pe o listă, apoi sortate în mod prioritar (proces, care la fel trebuie să fie participativ) și trecute într-o strategie (câte una per domeniu, educație, cultură, sport, cercetare).

Atât timp cât autoritățile publice centrale și cele locale vor încuraja participarea cetățenilor la procesul decizional, atât timp relația dintre funcționarul public și cetățean va fi una mai bună, mai constructivă și cu rezultate de lungă durată.

Câteva recomandări către ministra Liliana Nicolaescu-Onofrei. 

Unii angajați din direcțiile subordonate MECC trebuie schimbați, chiar dacă ei consideră că nu există specialiști în domeniu (de exemplu la Direcția Patrimoniu Cultural) Mă scuzați dar experți care pregătesc un dosar pentru restaurarea circului ani la rând, și asta cu suportul din străinătate, asta nu-i treabă. 

 Alții ar trebui să fie demiși imediat (de exemplu șeful CNC). Faptul că dumnealui este artist al poporului nu-i dă dreptul de a face abuz în serviciu și de a descuraja tinerele talente din cinematografie, domeniu atât de important și absent în cultura Republicii Moldova. Dovezi sunt, voci la fel. O parte din comisia care l-au ales pe Valeriu Jereghi șef CNC și-au retras votul acum aproape doi ani în urmă. 

Nu mai este timp de așteptat, pentru că toți ei, noi, cei tineri rămași în țară, ne dorim acum să facem ceva, nu peste câțiva ani. Altfel vom pleca așa cum au plecat alții, și asta se referă la toate departamentele din gestiunea MECC (educație, cultură, cercetare, sport). Știu că sunt multe de făcut, iar munca abia începe. Rămâne doar să fie organizate concursuri transparente de selectare a unor persoane competente în fruntea acestor instituții, și vă rog, nu pe criterii de rudenie. 

Succese. 

Cititoarei/Cititorului care a ajuns până aici, îți mulțumesc pentru că ai avut răbdarea să treci peste excesul de virgule, paranteze și ghilimele.

Participarea ta, contează! 

 

******

Sursa foto: https://www.pinterest.com/pin/71424344070691845/

1,133 total views, 4 views today

Angajatul, sclavul cu gura închisă în fața șefului

Despre atitudinile unor angajatori față de angajați și despre cum sunt dresate generații de robi cu frustrări impuse prin valorile nescrise din societate (dar și din familie). O precizare doar, aici povestea nu e despre supunere, ci despre cum viața plină de ”superiori” deștepți care încearcă să te fută și să-ți închidă gura, dar tu nu taci și nu îi lași să-ți violeze libertatea la exprimare. Desigur că va rămâne încă mult loc pentru a fi adăugate puncte de vedere legislative și virgule din experiența fiecărui cititor.

Pe scurt și pe rând, inspirat dintr-o istorie reală.

Prima experiență de angajat vine din adolescență, de pe la vârsta de 15 ani. Îmi aduc aminte acele câteva zile de trezire la 5 dimineață și culcare la miez de noapte. Patru sau cinci zile, atât a rezistat organismul prima experiență de hamal la piața din oraș. Entuziasmul a dispărut repejor nu doar din motiv că fizic era dificil, ci din cauza muncii neorganizate și a atitudinii angajatorului. Cine a lucrat în astfel de domenii (muncă la negru) știe cum e să mănânci undeva după un perete, departe de ochii angajatorului. Pentru că, în timpul mesei nu lucrezi, iar asta nu-i aduce șefului senzația că totul merge conform planului său inexistent.

Încercările din afara țării, în calitate de ”gastarbaiter”[1], la fel mi-au conturat percepția despre cel ”superior” și cel ”inferior”. Atitudinea angajatorilor atât la vest cât și la est a fost aproximativ aceeași. Mâncat pe fugă, odihnă puțină, muncă neorganizată și mutra nemulțumită a șefului atunci când din cele 12 ore de muncă încerci câteva minute să le petreci pentru tine (vorbind la telefon, răsfoind o carte sau orice alte ocupații de recreere). Continue reading…

2,370 total views, 6 views today

Pentru unii e stânga, pentru mine sunt doar niște valori

Când eram adolescent, auzeam deseori vorbe că ”politica este murdară și mai bine să nu te bagi”, că ”sunt bandiți și e periculos”. Eu de fire și din educație fiind un om pașnic, o bună parte din viață așa și am trăit, neimplicându-mă și neinteresându-mă de politică. Probabil că din acest motiv nici nu sunt tare priceput la ideologiile politice și tot felul de concepte din aceste filosofii. Dar, în ultimii ani nedreptățile, ilegalitățile, corupția, medicina ineficientă și justiția cumpărată, m-au împins să răsfoiesc buchii din domeniu pentru a înțelege ce este politica de dreapta și de stânga (despre care atâta se vorbește). Continue reading…

582 total views, 2 views today

”Colivă” pentru școlile din Republica Moldova

Poveste despre faptul că în instituțiile de învățământ preuniversitar din Republica Moldova se desfășoară evenimente religioase cu diverse ocazii nu mai este o noutate. ”Slujitorii domnului” sunt prezenți la careurile de la primul și ultimul sunet, stropind cu agheasmă și recitând rugăciuni, chiar dacă există copii care împărtășesc alte religii decât cea creștin ortodoxă. Pe lângă participarea la aceste ceremonii laice, dumnealor sunt alături de elevi și la orele de religie ortodoxă. Deci, ei sunt atât preoți cât și învățători, în acest fel nivelul lor de influență asupra copiilor, dar și asupra părinților este unul suficient de puternic. Respectiv intimidările față de copiii de alte confesiuni religioase sunt mai pronunțate, iar legislația cu privire la faptul că învățământul este laic, sunt ușor trecute cu vederea. Mai desfășurat despre Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (B.O.M.), relația cu puterea pentru păstrarea influenței și încălcarea legii puteți citi aici.

Locul preoților este la Biserică, nu într-o instituție de învățământ.

De ce?

Pentru că la școală se educă noi generații de cetățeni, iar pe lângă faptul că elevii sunt învățați litere, cifre și un pic de știință, mai este nevoie de a învăța și despre drepturile omului, libertatea gândirii, egalitate și non-discriminare. Preoții, ”slujitorii domnului” sau reprezentanții B.O.M. (sau oricum altfel doriți să-i numiți) prin propaganda religioasă și a așa ziselor valori creștin ortodoxe promovează:

  • discursuri homofobe (ex. preotul Ghenadie Valuță);
  • discursuri discriminatorii instigatoare la ură (ex. preotul Anatolie Cibric);
  • practici care pun în pericol viața omului (campaniile anti-vaccin, anti-avort);

Continue reading…

817 total views, 2 views today